In ultima vreme, am făcut o pasiune bizară. Mă fascinează conceptele și confundarea lor cu lumea fizică. Iți scriu, azi, despre confuzia omniprezentă dintre două realități, una conceptuală, non-fizică și alta obiectivă, fizică. Mai inainte, trebuie să știi că prima nu există aievea. E creată în creierul tău prin rețele neurale via impulsuri electrochimice. Conceptele nu există. Evident, nici sensurile lor nu există. Repet pentru cei cu dopuri cerumen (ești în obrăjiori) în urechi. Nu există. Ele pot face referire la obiecte sau fenomene care există (probabil) în realitate. Ele, în sine, nu sunt realitatea. Pare o delimitare la mintea pisicului, dar nu este. Oamenii tind să confunde cele două realități până acolo unde cred în bazaconii.
Comunică neuronii informație sau prin informație? Ce vrei să spui? Ei comunică prin impulsuri electrochimice. Are legătură cu fizica și biochimia. Nu cu spiritualitatea, cu parapsihologia sau cu terapiile transpersonale.
Informația e un concept. Ea nu există ca obiect, ca parte din realitatea fizică. Impulsurile nervoase există, scrierea există în ecranul tău, pe care il percepi, iar creierul tău il transformă in semnificații. Tu ințelegi multumită, indeosebi, zonei neurale Wernicke.
Nu există o informație genetică undeva în organism sau în eterul strămoșesc. Există (conceptul) gene, care face trimitere la lanțuri de molecule sau ADN. Ele sunt reale, fac parte din lumea fizică.
Dar există și gene. Când nu ai, pot fi lipite intr-un salon de înfrumusețare, tu fiind urâta care merge la salon? Nu se zice că frumusețea de la natură dăinuie până la moarte? Dar mai contează natura ori genele, dacă ești îndrăgostită? Se zice că dragostea face femeia frumoasă. Dar, da, ca să ajungi la ea, apelezi la trucuri. Devenind filosofic și sublim, dar oare există frumusețe? În ochii privitorului. Corect. Dar, te asigur, și în creierul privitorului. ”Frumusețea” n-are o existență de sine, nici stătătoare, nici mișcătoare. E doar o colecție de impulsuri nervoase care se propagă prin unele circuite din capul tău. Simultan, altele se aprind. Ce-ți vine în minte când auzi frumusețe? Te poți gândi la acea tânără de la birou sau la partenera ta (mai rar?). Mai des, la mama ta? Nu. Iți amintești o poezie? O poezie de dragoste? Platonică? Oricum, neimpărtășită, fără de speranță? Probabil. Sau un cântec? Un peisaj de munte? De ce nu o mașină sport? Sau, un tren, o macara?!
Ai înțeles, evident. Frumusețea nu există în afara ta. Ea se află între urechile tale, în acea masă cenușie de celule ahtiate după comunicare. Dar și între urechile mele și antenele lor? Da. Ne putem înțelege asupra conceptului. Frumusețea e relativă, dar cumva pricepem ce vrem să comunicăm. Deși, o femeie nu e totuna cu o mașină sport, știm că ambele pot fi frumoase. În schimb, doar una are viteze, cealaltă are o psihologie feminină. Nu merge băgată în viteză precum… Bine, mă opresc. Sunt cooperant.
O mașină marca Ferrari are un suport în realitatea fizică. Numai în țara noastră sunt peste șaptezeci. Face referire la un obiect. Poți pune mâna pe o asemenea mașină și mângâia. O poți sorbi din priviri, mirosi și auzi cum toarce ca o felină. Pe ”frumusețe” n-o poți privi, nici mângâia și nici asculta. (doar dacă ești iubitul; sau șoferul?). Nici pe ”informație” și nici pe ”energie”. Dar pe microbi? Exemplele pot continua.
Nu poți ridica stima de sine a cuiva. Multe mai poți ridica, de exemplu, mâna (la ce te gândeai?), dar nu stima lui, pe lângă multe altele. Nici măcar moralul. E o exprimare incorectă în relație cu realitatea fizică. Moralul nu există. Nici stima, nici inteligența, nici gândirea critică. Dar microbii există. La fel electronii (prin două manifestări). Conceptul de ”microb” și cel de ”electron” fac referire la fenomene sau vietăți din lumea reală, pe care le cunoaștem. De aceea, nu poți nici în moalele capului să deții în proprietate o personalitate puternică sau o inteligență mirifică. Ele nu sunt obiecte pe care să le poți deține. Sunt concepte – manifestările neuronilor în capul tău. Spre deosebire de microbi, pe care îi porți cu tine oriunde, în realitate. Nu și dacă ai microbul cu fotbal. El nu există decât simbolic (între urechi).
Intr-o piramidă imaginată conceptelor, cu cât un concept e mai sus niveluri de abstractizare, cu atât el, conceptul, e mai vag conectat la realitate sau cu atât e mai lipsit de substanță. De unde și ușurința cu care mintea umană le injectează substanță, având o relație mai dificilă cu nivelul mental abstract decât cu acela concret.
Pronunță, te rog, cuvântul ”suflet”. E un concept abstract, insă el există ca entitate deținută de foarte multi oameni. Ei chiar cred în ”sufletul” conectat la creier, care, la momentul morții, pleacă în altă lume. Ba chiar, conform unor curente de gândire, el evoluează. Deși ca să evolueze, presupune durată temporală, deci suferă modificări, caz în care nu mai poate fi etern, devenind cât se poate de material (fizic). (mânca-ți-aș sufletul! Laolaltă cu ficații, desigur.)
Revino, te rog, la conceptul informație. Și tu crezi că ai in memorie informație. Unde? În memorie. Poftim?! Unde anume? Există o memorie undeva atârnată? Nu, e un concept. Iar, in psihologie, e un proces (mai exact, procese) realizat în creier (prin creier).
Ca să pricepi conceptul ”informație”, mintea ta apelează la o imagine. Ce imagine iți vine in minte când pronunți „informație”? Codul de bare de pe punga cu pufuleți? Codul binar? CSAT-ul? Oricare imagine e bună. Altfel, să crezi in informația care circulă cu trotineta de la o minte la alta sau in energia care te impregnează odată ce te-ai lăsat pe mâna dumnealui, energologul de serviciu, maestru Reiki sau șamanul pneuma(tic), e semn de delir sau gândire magică, in cazul optimist.
Visez la o lume ideală în care oamenii, mai ales, cu studii superioare, când se exprimă abstract să nu creadă în acele concepte ca existând aievea sau ca fiind parte din realitatea în care trăim. Să evite pe cât posibil ori să fie conștienți de eroarea obiectualizării.