Nu puțini sunt acei studenți psihologi care visează la practică privată clinică și psihoterapie. În fiecare an, din motive obscure, nimeni nu le descrie (empiric) realitatea din piața serviciilor psihologice. Așa am prilejul să joc rolul lui Morfeu. Am o plăcere sadică să mă insinuez în visele lor și să le provoc trezirea la realitate. Deoarece, nu am agende ascunse. Nu fac parte din și nu promovez asociații și ”cluburi selecte” care caută clientelă pentru programe formative costisitoare.
În eurobarometrul de sănătate mentală (publicat pe 11 oct. 2010) realizat pe România, există o secțiune numită Care and Treatment. Crezi că e pomenit în vreun stagiu de formare sau la seminarii de psihologie clinică? Citind cu atenție (nu prin photo-reading), ne putem face o idee mai apropiată realității vizavi de căutarea de către public a serviciilor de ajutor psihologic.
Prima întrebare din secțiune sună așa:
În ultimile 12 luni, ați căutat ajutor de la un profesionist din cauza unor probleme psihologice/emoționale? Dacă DA, indicați din listă.
Urmează o listă cu profesioniștii din serviciile de sănătate mintală. 63% din cetățeni au răspuns că nu, nu au căutat ajutor, în timp ce numai 35 % sau răspuns că DA, au căutat ajutor. Din aceștia, cei mai mulți, adică 26%, au apelat la medicul generalist (de familie) comparativ cu 11% media europeană, în timp ce 12 la sută la un farmacist comparativ cu 3% media EU.
Ce procent a apelat la serviciile unui psiholog? 1% și compară cu media EU 2%. La un psihiatru tot 1 %. Iar la serviciile unui psihoterapeut sau psihanalist 0 %.
Aceasta e cererea românilor pentru ajutor psihologic. Nu cred că s-a schimbat semnificativ în ultimii șase ani de la sondajul euro. Sigur, vei crede că un sondaj nu surprinde realitatea. Totuși, surprinde o mostră, ceea ce e diferit de dorințe sau visuri. Pe baza ei, putem generaliza. Chiar și așa, pe următorii cinci ani, ce creștere putem estima? Pe un val optimistic (din perspectiva absolventului), putem dubla procentul. Însă, în continuare rămâne o felie foooaaarte subțire din populație care să aibe nevoie de un psiholog. Oare în câte feliuțe să fie feliată feliuța de plăcintă?
Unu la o sută de concetățeni apelează la un psiholog în timp ce rotunjit doi din cinci apelează la medicul de familie și farmacist. Iar asta, în condițiile în care (aprox.) șase din zece n-au avut nevoie de ajutor din cauza unor probleme psihologice/emoționale. Ca să ai cu ce compara, în medie opt din zece cetățeni europeni nu au apelat la servicii de sănătate mintală pe ultimile 12 luni. Nici în UE nu e de lucru.
Comparativ cu media europeană, mai mulți cetățeni români se confruntă cu probleme psihologice/emoționale. Cam cu doi mai mult la zece europeni. Nu mi se pare alarmant. Pe de altă parte, educația e un buboi purulent. După mintea mea îngustă, aici avem nevoie de specialiști în știința psihologică a învățării și educației. Nu în clinică și psihoterapie.
Știu, există o impresionantă industrie de profil cu formări și acreditări care, încasează bănuții unor absolvenți de psihologie visători, promovând o pleiadă de sindroame, tulburări și traume psihice cu origini în copilăria traumatică, în conflictele (firești) cu părinții, cu dezechilibrele familiei, oferind și soluția cu terapia vorbelor, uneori, goale. Când nu e bazată pe dovezi empirice, poți adăuga alături industria homeopată, medicina energetică și cea naturistă cu ierburi și ceaiuri.
Mă dau profet și te avertizez că domeniul psihologiei clinice și psihoterapiei are un viitor tare subțirel. Și nu cred că merită investiția. Industria de formare în așa ceva costă serios, iar payoff-ul e subțirel ca fumul ca să nu comentez despre conținutul unora dintre programe (în clinică și psihoterapie) derulate nu de puține ori de persoane care n-au trecut în viața lor printr-o clinică! Sau, in cel mai bun caz, au participat la câteva seminarii în Spitalul Al. Obregia și au oferit câteva ședințe de terapie vreunui student anxios (firește!) vizavi de examene.
Viitorul absolvenților de programe in psihologie este știința psihologică aplicată în educație și politici sociale, în asistența oferită părinților și profesorilor, în recuperarea sau creșterea și formarea intelectuală, morală și emoțională a copiilor și adolescenților, iar, uneori, a adulților. Acesta e debușeul generos, și va rămâne așa, pentru viitorii psihologi.