Iti marturisesc ca in urma unor calatorii, pe bază de ayahuască, si a timpului petrecut in compania unor șamani cu PhD in psihologie, am ajuns sa cred in puterea constiintei cosmice și energiilor inteligente din univers. Multi oameni, cu educatie academica, chiar profesori universitari, cred ca Universul e constient si e populat cu fiinte astrale binevoitoare, dar și malefice. Dintre dansii, unii sunt specializati in psihologie clinica, altii in coaching sau psihoterapie si vindeca in scop umanitar, in fiecare weekend, sute de copii interiori si sisteme familiale dezechilibrate. Altii, mai versati, reconecteaza fiintele umane ratacite cu Sinele profund prin hiperventilatii numite respiratii holotropice.
Ce te miri asa? Deoarece știința psihologica e un domeniu limitat si materialist, mi-am propus sa-mi extind perspectiva la un nivel superior care integreaza stiinta si spiritualitatea. Asa ca, in prezent, studiez de zor la psihologie cuantica, desi m-am incurcat nitel la “podurile” lui Einstein si Rosen, nestiind incotro s-o apuc. Corect zici ca ar fi, sa apelez un pic si la principiile de psihologie sonoluminică. Iata o recomandare binevenita, deoarece include si gandirea critica.
Cat s-o fac pe scepticul? Ma apropii de o varsta (ce include un zero, desi vârsta bioelectrica e de copilaș) si nu-mi mai permit luxul de a fi un om lipsit de suflet si incuiat la minte. De aceea, voi aprofunda, la rândul meu, teoria cuantică in practica psihologiei și terapiei, deși, recunosc, mai am unele lacune. Nu știu să-mi calculez șansele de noroc la păcănele, ma ingrijoreaza spinul electronic, un pic si trandafirii, am unele dificultati cu teorema lui Bayes si câteva neclarități cu analiza factorială, pe lângă dilema cu pisica lui Schrodinger (trăiește sau moare?).
Dar, plusul meu e că mă descurc cu astrogramele, deoarece am incredere in constelații și stele și ceva mai multă in psalmi. Si poti observa ca am o gandire pozitiva. Stim bine cum gandurile ne creeaza realitatea, ca mintea proprie atrage anumite evenimente ca fiecare sa-si invete lectiile de care are nevoie sufletul sau. Acesta e si motivul esential pentru care meditatia e necesara – pentru purificarea de ganduri negative si emotii toxice simultan generând valuri, valuri de stari pozitive ca să remodelăm biochimia creierului inspre una de ataraxie completă numită catatonie.
Și iti mai fac o dezvaluire. Recent, m-am implicat intr-un proiect de dezvoltare a unor tehnici de programare a informației genetice prin cuvintele alese cu anumite frecvențe laser. Nu e la ”intamplare”, deoarece mă bazez pe o teorie comfirmata experimental, care ne arată că structura ADN-ului respecta regulile limbajului uman, iar cromozomii sunt mini-calculatoare holografice (sau solitonice?!).
Imi exprim speranta ca o viață conștientă, inalt vibrațională, să cuprindă intreaga umanitate. Fac eforturi in acest scop zilnic din compasiune, desigur, energizata cu stari meditative din registrul theta healing și vise profetice pe fondul unor crize epileptice. Acestea fiind zise si asumate, ma intorc la siropul de mătasea broaștei luat pentru logoree (sau era diaree?).