Știai că unul din zece americani manifestă trăsături de personalitate narcisice? Un alt studiu de la University of Michigan arată că din 1980 până mai azi printre tinerii chestionati, mai ales pe ultimii zece ani, empatia e in declin. O explicație ar fi că tot mai multi oameni trăiesc insingurați și sunt mai puțin implicati in activitati comunitare (de ex, nu plantează impreună pomi, deoarece așteaptă de la Primărie). O alta ar fi ”epidemia de narcisism” după cum e numită de psihologi, care limitează interesul cuiva pentru viețile altora.
Nu e numai peste ocean. In Europa apar asemenea schimbări și anume, empatia descrește odată cu creșterea in narcisism pe măsura urbanizarii care continuă să fragmenteze comunitățile, să reducă implicarea civică (deoarece se ocupă Primăria locală), iar ideologiile pieței libere accentuează individualismul. Crezi că intamplator platformele online de socializare pun accentul pe profilul individual? Acolo oricine poate fi un semizeu, in timp ce câțiva mai indrazneți se cred zei. Cum poți creea o comunitate (chiar și online) de orice fel cu așa mulți semizei și zei, prinți și zâne, președinți și vicepreședinți de asociații și companii?
Dar nu inseamnă că suntem egoiști, deși circumstantele ne indeamnă. E o parte a naturii umane să ne urmărim interesele, nevoile și scopurile. Totuși nu cred că merită să uităm de empatie și compasiune, o altă parte a naturii umane. Chiar și copiii de trei, patru anișori pot ieși din papucii lor și privi din perspectiva altora. Se mai cheamă teoria minții. Intr-o definiție personală, dar documentată, empatia e aplicarea teoriei minții de nivel III și IV. Se invață pe undeva? Ea sună așa:
”Eu știu că tu simți ceea ce simți (emoția X) și inteleg asta fără să te judec. Accept ceea ce simți așa cum accept o parte din mine care simte ceea ce tu simți acum”.
Vrei s-o extindem la nivel IV ? ”Mă aștept să te simți acceptată in ceea ce simti. Tu vei ști că eu îți sunt alături prin aceea că pot simți ceea ce tu simți. E ”ok” exact așa cum este. Ceea ce iti va fi, poate, de ajutor ca să mergi mai departe, adică să nu rămâi blocată în acea experiență.”
In interactiunea cu cineva, aflat în necaz, ar fi de dorit să-i comunici empatic, nu să păstrezi empatia in capul tău. Intelegi de ce empatia e un act intentional care presupune efort cognitiv. NU inseamnă doar simtirea emotiei altcuiva și tu să-i spui eventual: ”Inteleg că ești supărată. Vrei un ceai (sau un ”fum”, după preferințe)?”. Inseamnă ca tu (sau eu) să pricepi o altă perspectiva. Adăugând o componentă cognitivă, vei intelege situatia prin care o altă persoană a trecut cândva in trecut sau trece in prezentul mai larg al vietii ei. Ceea ce concomitent implică detașarea de propria perspectivă sau filtre perceptive. Nu merge când suntem contopiți cu propria lume interioară (sau ”fuzionați” in termenii modelului ACT), deoarece in mod firesc ne vine să judecăm prin prisma propriilor valori, nu neapărat conștientizate sau alese conștient.
Și mai presupune ceva. Dorința de a oferi ajutor. De aceea, mulți oameni simpatizează mai degrabă, intrucât empatia e un act intentional costisitor (mental și pecuniar). Adesea se intampla să simpatizezi cu un altul și mai rar să empatizezi. Totuși, aproape toți oamenii dețin capacități empatice in masuri variabile. Cu zero la empatie nu intalnesti decât psihopati (da, care iti pot lasa impresia că empatizează). Să-ți spun care sunt primele cinci profesii in care e cel mai probabil să te intalnesti cu psihopati? Doar pentru tine, in ordine, CEO, Avocatură, Media (TV/Radio), Vânzări, Chirurgie. Ceea ce nu exclude șansele, mai mici, ca să-i intalnești in oricare altă profesie (cum ar fi psihologie?), după cum sunt șanse serioase să dai de persoane empatice in oricare din acele profesii.
Să o aplicăm intr-un caz particular. Partenera ta vine la tine (și nu la amant) supărată foc și iți spune ( cu lux de amănunte?) că i s-a făcut o nedreptate la serviciu. A fost mutată de către PM pe un alt task, care nu-i place, fără să fie întrebată. Simți frustrarea nevoii ei de autonomie? Sau, mai exact, simți mânia ei? Evident, la un nivel de intensitate mai mic. Intelegi cum percepe ea situația? Sau o judeci moralizator și te grăbești să-i oferi o soluție? Spre exemplu:
”Inteleg, draga mea, dar mai contează? De ce nu poți fi și tu mai ”nesimțită”? Oricum nu te ajută să te plângi. Poți face o cerere bine motivată la șeful de departament ca să-ti reiei locul initial.”
E doar o versiune spontană (sau îți imaginai că sunt empatia întrupată? :))). Iti pot oferi alte cinci variante de răspuns. Toate non-empatice. Tu cum i-ai răspunde empatic? (Mă bate gândul ca din următorul an să introduc la cursul ACT un modul de abilitare empatică).
Un bun start pentru empatia ta ar putea fi această carte: Empathy: Why It Matters, and How to Get It (2014), autor Roman Krznaric.