Îți propun să ne jucăm cu imaginația (fără prostii). Să zicem că faci vizite la psihologă, psihoterapeut, bioenergo așa sau coach (sau couch?). La duhovnic? Nu cred. Dânsul dă canoane și te pune în genunchi (la ce te gândești?). Cel puțin așa am auzit. Ce faci acolo în vizite? De obicei iei loc și șezi frumos (sau urât) pe o canapea sau într-un fotoliu pufos de te ia pufoșenia, aaa… somnul sau visarea cu ochii deschiși. Și, printre guri (sau gurițe?) de cafea și fumuri (am auzit că prin unele cabinete se fumează), mai vorbești despre tine. Corect?
Ne reamintim de studiile dintr-un articol precedent? De acela de dinainte de ”power up!” în care te rog din sufletul nerecunoscător să-mi faci publicitate. (îți mulțumesc dacă ai dat mai departe!). Să dezvălui informații despre tine este în mod intrinsec (nu are de-a face cu stimuli externi) recompensator. Conform imagisticii cerebrale, în situația dezvăluirii experiențelor personale se aprind regiuni cerebrale asociate anticipării recompensei, adică acelea din creierul mijlociu (nu mai intru în detalii ca să nu te plictisesc). Când vorbești despre tine, creierul primește injecții cu dopamină. Ești ascultată, iar asta de stimulează, pentru că anticipezi recompensa. Să fiu mai clar. E ca și cum poftești la o țigară (sau coca-cola!). Anticipezi recompensa, adică țigara sau prăjiturica (sau un ”like”?), și te simți energizată s-o obții. Mintea se fixează pe recompensă și acționezi. De exemplu, indiferent de furtuna de afara dai fuguța la chioșc.
E un proces care se petrece în creierul tău mijlociu. Tu nu ești conștientă de el. Revenind la vizitele la psiholog(ă), tu poți crede, în mod conștient, că dumneaei (dumnealui) e extraordinară, zugrăvind-o în mintea ta ca pe o sfântă (sau femeia ce dorești să fii?). Iar dacă e bărbat, nici nu vreau să știu. (exagerez puțin; doar puțin). O idealizezi măcar un pic, un pic de tot. Nu e cazul tău? Oare suferi de narcisism?
Alergând prin furtună ajungi la chioșc. Nu, nu e închis. Îți iei otrava și tragi un fum. O senzație extinsă de ușurare?! Știu bine din experiență. Se termină? Nu. Mai vrei încă un fum, apoi încă o țigară (poate nu imediat). Nu există gratificație și stop. Să fi fost așa, probabil n-am fi supraviețuit ca specie. Ca un individ să se hrănească sau să se coțăie (să facă dragoste) din nou și din nou, trebuie să fie și ceva plăcut pe undeva. De aceea, mai poftești urmând să cauți acea nenorocită de țigară (sau pe acel bărbat nepotrivit). Nu cauți departe. Se află în buzunar sau la chioșc (nu bărbatul, măi!). Poate îți povestesc în alt articol despre hamsterul ciudat al lui Olds și Milner (Nu, nu făcea calcule aritmetice. Acela era calul Hans)
Ce vreau să-ți comunic? Ceva similar se întâmplă cu vizitele la psiholog (terapeut, homeopat, duhovnic sau unde mergi tu și vorbești despre tine căutând cauzele ”psihice” pentru emoții, dorințe și fapte). Anticipezi vizita și te simți bine, poate cu energie, mai zglobie, un pic încrezătoare, mai optimistă, iar mintea ta face o fixație pe psiholog(ă) (sexi?; problema psihologelor cu sexapil e că pot deveni cu ușurință ținta avansurilor din partea bărbaților clienți.). Nu e ca la dentist când anticipezi și aproape că te ia leșinul. Vorbești despre tine cu promisiunea vindecării sau rezolvării unor probleme ”psihice”. Iar asta se simte, de obicei, plăcut, ușurător sau eliberator (nu te gândi la eco toilet). Probabil contribuie la declanșarea răspunsului placebo. Și ce vrei să spui?
Ceea ce simți tu e trecător. Ulterior, încheierii terapiei, tu revii la cea/cel de dinainte. O terapie bine făcută nu te leagă, cu ajutorul sentimentului de bine ,de vizitele la cabinetul psihologic. Îți crește treptat autonomia psihologică și îți oferă instrumentele necesare (sau te abilitează) ca tu (pacient/client) să te poți descurca în viața ta de zi cu zi? Nu. Te poți descurca și fără. Mai mult de atât. Dobândești o atitudine sănătoasă vizavi de provocările vieții. Ești abilitată să-ți gestionezi stresul, gândurile sabotante, emotiile și dorintele cu impact negativ in viata ta. Ai căpătat suficientă putere (sau ”eficacitate percepută”, în termenii învățării social-cognitive) ca să te confrunți cu ceea ce viața îți oferă zi de zi și să iei decizii potrivite cu valorile și scopurile tale mai îndepărtate. Asta e, după mintea mea, o realizare excepțională! Și nu doar că te simți minunat.
Din această perspectivă simțitul minunat, indiferent de bunătatea sufletească a dânsei (sau dânsului), e zero virgulă doi. Nu este un indiciu pentru progresul sau creșterea ta psihologică. Nici pentru competențele terapetului/psihologului. Mai puțin că te poate asculta fără să te judece. (nota bene). Așa că vizita la psiholog (sau mai știu eu ce guru) e un fel de auto-stimulare pentru experiența de plăcere. Cred că vizitele de acest fel au totuși un potențial mai bogat de atât. Acum înțelegi de ce sunt un ins popular? Dau din casă. Unii (si unele) chiar ”mă iubesc”, deoarece în mine își proiectează propria Umbră. (hihi!).