Te invit să crezi pentru câteva momente că dispui de un IQ de 130+. La ce îţi e util? Cum se manifestă practic în lumea din jur sau în contextul tău particular de viaţă? Duci o viaţă decentă sau chiar minunată? Te consideri o persoană fericită? Nu neapărat. Un IQ înalt sau peste medie nu ne oferă abilităţile practice de a răzbi în viaţă sau de a trăi o viaţă bună (împlinită şi sănătoasă).
Dar ce ne poate ajuta in rafinarea abilităţilor practice? Şcoala vieţii, cum se cheamă în folclorul psihologic? Probabil. In mod cert, nu scoala obisnuita la care mergi sau ai mers din obligatie ca sa studiezi multe lucruri inutile sau inaplicabile vietii de zi cu zi. Mai util ne este să ştim cum anume se manifestă oamenii cu succes (veritabil, nu artificial) in ideea ca poate reusim sa-i imitam. Mai concret, iată ceea ce fac ei (ochii mari cât cepele, atenţie concentrată şi o citire rând cu rând, nu în diagonală):
- se auto-motivează.
- învaţă să-şi controleze impulsurile.
- ştiu când să persevereze şi când să renunţe.
- ştiu să-şi folosească la maxim propriile abilităţi.
- îşi “traduc” gândurile în acţiune (selectiv, evident)
- Sunt iniţiatori.
- Îşi asumă riscul eşecului.
- Nu procrastinează. Îşi prioritizează şi planifică activităţile şi alocă timpul necesar în mod realist.
- Sunt orientaţi către creaţia de produse, nu către consumul produselor.
- Finalizează task-uri (ating scopuri) şi, apoi, îşi aleg noi scopuri din aproape în aproape.
- Sunt autonomi. În primul rând se bazează pe ei înşişi. Îşi asumă responsabilitatea, fără să aştepte ca altcineva să o facă în locul lor.
- Caută să depăsească dificultăţile din vieţile lor.Consideră o greşeală evitarea dificultăţilor şi separă viaţa profesională de cea personală.
- Se concentrează asupra realizării scopurilor alese.
- Au capacitatea de a-şi amâna gratificaţia imediată.
- Au abilitatea de a vedea copacii, dar şi pădurea.
- Nu se împrăştie în multe proiecte şi nu se limitează. Păstrează un echilibru în raport cu resursele lor. Îşi asumă atât cât pot duce şi îşi oferă loc pentru maximizarea performanţelor.
- Sunt încrezători şi se percep eficienţi în capacităţile şi abilităţile lor de a-şi realiza scopurile.
- Işi menţin un echilibru între inteligenţele analitică, creativă şi practică. Sau răspund echilibrat la De ce?, Cum pot reformula problema ca să-mi permită soluţii? Ce alternative am?, Care-mi sunt scopurile (SMART)? Cum pot pune în practică (plan)?
Tocmai ai trecut în revistă comportamentele oamenilor inteligenţi. Dar atenţie! Nu este inteligenţa din perspectiva psihometrică, acel I.Q., care în literatura psihologică e numită inteligenţa analitică sau academică. Este o inteligenţă în sens comportamental (adaptivă), care combină abilităţile practice cu cele creative şi analitice. Ai observat nota lor comună? Da, o serie de abilităţi executive corelate cortexului prefrontal (de ex, focalizare, anticipare, flexbilitate cognitivă, metacogniţie).
Te asigur că Robert Sternberg, un tătic al cercetărilor psihologice în domeniul inteligenţei, e întru totul de acord. Dumnealui e autorul teoriei inteligenţei succesului pe care o comunică publicului larg într-o carte cu titlul „Successful Intelligence: How Practical And Creative Intelligence Determine Success” (1997). Nu e o carte pe gustul multor specialişti. Aduce în prim plan limitele testelor IQ (care masoara inteligenta academică) şi de ce scorurile IQ sunt predictori slabi (deşi aparent nu sunt) pentru succesul in viata (că după moarte nu contează decât pentru cei care visează). Mai mult, cum „reusesc” ele să limiteze accesul, studenţilor ce provin din familii mai sărace, la studii universitare.
Între noi fie vorba, IQ-ul e puţin lucru din ceea ce poate însemna o inteligenţă umană. După cum spunea Sternberg în prefaţa cărţii: “… Aproape tot ceea ce stii despre inteligenta – acea inteligenta despre care psihologii au scris cel mai mult – are de-a face cu o parte minuscula si nu foarte importanta dintr-un spectru intelectual mult mai complex si mai cuprinzator. Are de-a face cu inteligenta inerta.” Dar ce vrea sa spuna omul asta prin adjectivul “inerta”? IQ-ul masurat prin teste la angajare (prin unele corporatii sau institutii) e lipsit de viata? Dumnealui ne lămureşte că oamenii deşi se descurcă cu testele de inteligenţă, unii obţinând scoruri impresionante, asta nu îi duce către acţiuni orientate de scopuri care fac o diferenta de calitate in vietile lor. Inteligenta manifestată (măsurată prin teste) nu îi mişcă într-o direcţie asumată. Să-i dăm cuvântul mai departe: “Drept rezultat, realizarile impresionante ale acestor oameni pot fi scorurile la teste de inteligenta sau rezultatele din scoala. Ei isi amintesc fapte sau date, pot chiar rationa cu acele fapte sau date, dar nu neaparat stiu cum sa le foloseasca ca sa faca o diferenta, fie pentru ei insisi, fie pentru ceilalti.”
Ţi-am atras atenţia nu întâmplător. Spre deosebire de inteligenţa analitică (sau inerta, in termenii lui Sternberg), puţin modelabilă si care nu ne duce nicaieri, inteligenţa vie poate fi antrenată. Comportamentele de mai sus pot fi exersate. Ceea ce, nu-i aşa, e o veste minunată!