Daca esti in cautare de senzatii tari, extreme, iti recomand “ruleta ruseasca”(sau “scena politica” din tarisoara noastra). Ai auzit de acest joc? Banuiesc ca nu, deoarece nu se practica prin cazinouri si cu atat mai putin prin casele oamenilor.
Ruleta ruseasca este un joc cu o miza extrem de importanta: viata ori moartea. Presupune un instrument pentru care trebuie sa ai permis de port-arma la noi, dar te poti muta pe un alt picior de plai, daca tii mortis sa-l joci: un revolver cu un butoias de regula cu un numar de 6 gloante. Butoiasul este incarcat cu 1 glont, iar celelalte 5 lacasuri sunt lasate goale.
Jocul se desfasoare in felul urmator: fiecare jucator isi pune pe rand pistolul orientat cu teava catre osul sfenoid (tampla) si invarte de butoiasul revolverului. Dupa oprirea butoiasului, apasa pe tragaci. Fiecare jucator are o sansa din sase sa isi finalizeze existenta interesanta si efemera prin trecerea glontului unic dintr-o parte in alta a osului cu pricina. (Spontan, imi veni din sinapse, ca fumatul este asemenea cu ruleta ruseasca.).
Te rog, sa-ti inchipui, urmatorul scenariu:
Un demon ne captureaza si ne invita sa jucam acest joc diabolic. Sunt intr-o dispozitie razboinica si mortifera (unele indicii pentru delectarea astrologilor: marte in casa a VIII-a , soare in conjunctie cu pluto), asa ca vom juca acest joc al sanselor, deoarece miza este un Ou Kinder. Eh, ce copilarie, vei spune! Rabdare. Nu-I un ou oarecare. Este un ou care contine o surpriza: un diamant, care iti poate oferi o existenta linistita cateva vieti de acum incolo tie si nepotilor tai.
Avem o tragere fiecare si cine supravietuieste, se alege cu oul kinder, cine nu, cu “imparatia cerurilor”/iadul ori planuri astrale, iar in varianta realista cu nimic, adica moare pentru totdeauana. Dar, daca supravietuim amandoi? Vom continua cu tragerile dar nu mai mult de 4 ori consecutiv. Daca supravietuim amandoi, demonul ne elibereaza, iar fiecare se intoarce la treburile sale, dupa o doza extrema de adrenalina, desi poti avea parte de ea intr-o masura mai insidioasa, platindu-ti ratele/chiria in euro si fumand pe motiv de stres, locuind in tara senzatiilor tari (se apropie de modelul sud-american?!).
Daca te infioara ideea de a-ti trage un glont in cap, putem incerca o varianta light (nu de tigari!). Aruncam un zar de patru ori, pe rand fiecare. Cand cade cu fateta 6 in sus, un tip fara scrupule apasa bucuros pe tragaci lansand un proiectil de 9 mm, tintind osul etmoid. (cine zice ca anatomia nu poate creste adrenalina?)
Cred ca e limpede ca la o doua, a treia, a patra tragere cu revolverul sansele sunt aceleasi: 1 din 6 sa te cureti. Dar ce sanse sunt sau care este probabilitatea ca in mod consecutiv de 4 ori la rand sa supravietuiesti? Demonul, diabolic pana la capat, ne ofera o portita de scapare: cine raspunde corect este liber si poate iesi din joc.( Hm, ca sa vezi preocupari la demoni!)
Un simplu calcul probabilistic te poate scoate din acest joc ca sa zic asa, cu teasta intreaga si nu faramitata (oare ce-o fi cu mine? Un arhetip, zici?!), dar fara diamant! Apropo, ai intra in acest joc? Nu e obligatoriu sa raspunzi la intrebarea demonului. Poti pastra raspunsul pentru tine si risca viata pentru castig. Banuiesc ca vei lua o astfel de decizie pe temeiuri rationale. Sau, poti consulta astrele! Poti asculta de “vocea inimii” – asa simti (the gut feeling!) sau poti cauta raspunsul intr-o conversatie cu Dzeu. (67 % sanse sa supravietuiesti la 4 trageri? Vei afla ca rationamentul tau este gresit, daca incerci cu 6 trageri ori sase aruncari de zar. )
De fapt, incerc sa-ti comunic ca teoria probabilitatilor te poate scoate basma curata ( cel putin sansele se intorc in favoarea ta) din situatii de viata ce presupun decizii dificile, cu consecinte imprevizibile care-ti pot afecta negativ calitatea vietii de zi cu zi. Nu de putine ori viata seamana cu demonul si jocul lui din scenariul nostru (exagerez?!).
O perspectiva probabilistica este un instrument rational cu care te poti proteja de riscuri.
Merita, cred eu, sa incerci sa o intelegi ca sa te poti proteja de riscuri si de un stres inutil. Primul pas este sa accepti ca realitatea este aleatoare, supusa sanselor si imprevizibila si, desi pare a fi ordonata (cf. cu legea numerelor mari), nu este guvernata de un principiu divin ori supranatural care aranjeaza “jocurile vietii” si destinele aici ori in alta parte din univers.