Din cate îmi aud urechile şi „antenele”, în piaţa de DP e un avânt după emoţii pozitive şi, evident, după mindfulness.Toate acestea devin cu atat mai atractive, dacă pot fi obţinute prin ateliere de câteva ore sau de maxim două zile! Cum altfel? Repede şi cu efecte imediate. Sa fi disparut definitiv toleranta la frustrare şi răbdarea?
Prin multe seminarii şi ateliere scumpe, oamenii sunt instruiţi ce să facă pentru a se simţi mai bine, mai confortabil, mai sănătoşi, mai cu succes, mai veseli şi, in general, mai fericiţi. Cât mai fericiţi?! Pentru acest scop există droguri psihedelice. Consumul lor garantează stări de extaz, beatitudine cosmică, de pace şi comuniune divină. Unii au înlocuit aceste droguri (fiind ilegale) cu echivalentul lor psihologic, seminarii şi ateliere de hapiologie (din engl. happyology).
Cineva declara că a învăţat să fie fericită, să trăiască în acord cu ea însăşi, să fie în armonie cu dorinţele sale. Minunat! Nu sunt cinic, doar realist, dar de ce n-ai învăţat să trăieşti cu nefericirea sau cu dezacordurile dumitale? De ce nu ştii să trăieşti în dezacord cu dorinţele tale perverse sau infantile sau in acord cu propria nebunie? Eu nu pariez pe exuberanţa asociată acestor declaraţii. Mi se par nerealiste. Mi se par minciunele sau raţionalizări puerile la îndoială, incertitudine, nemulţumire, decepţie, tristeţe, frustrare şi mânie. Întreb şi eu, nu e oare optim să trăieşti şi cu acestea? Nu sunt şi ele parte din fiinţa ta?
Când te afli în vacanţă pe o plajă din Bora Bora, poti crede că ai o viaţă fericită. E ca atunci când viitorul unei relaţii de cuplu e evaluat prin prisma pasiunii din primul an. Cum va fi când vei afla că eşti înşelată de iubitul tău cu o colegă de serviciu? Oare te vei descurca cu trădarea, furia şi amărăciunea? Experienţa subiectivă poate fi o măsură a fericirii. Dar asta nu e fericirea durabilă.
Sănătatea, într-o viziune holistă, nu presupune să devii o persoană fericită, care gândeşte pozitiv şi aleargă după emoţii pozitive şi armonie universală (inexistentă). Sănătatea psihologică n-ar fi completă sau optimă fără a şti cum să te descurci cu emoţiile din registrul negativ. Eu cred că aici e şpilul unei vieţi emoţionale mai bune (well-being emoţional). Să poţi controla gradual şi treptat stările mentale negative. Primul pas şi, câteodată, singurul posibil, este acceptarea. „Asta eşti tu, aşa că, trăieşte cu asta”. Moda de self-improvement are accente nevrotice. Valorizarea exagerată a îmbunătăţirii de sine duce la o presiune auto-impusă, dar şi exterioară (validată social) spre dezvoltarea de noi şi noi abilităţi şi calităţi pozitive şi, simultan, spre corectarea celor negative şi defecte. (Ai nevoie de o cocoaşă? Eu am una de vânzare. Sâc!)
Hapiologia mi se pare incompletă şi păguboasă. Studiile din psihologia pozitivă (veritabilă) arată în mod consistent că emoţiile pozitive contează prea puţin pentru o viaţă împlinită sau, dacă vrei, pentru o fericire durabilă. Împlinirea nu are de-a face cu emoţii zilnice de veselie sau cu puterea gândirii (vizualizării) pozitive. Mai mult, hapiologia nu stimulează imunitatea psihologică. Ea încurajează publicul să caute stări plăcute, emoţii pozitive şi visuri de succes. Hapiologia hrăneşte tendinţa umană la wishful thinking. Eşti încurajată să te dedici unei jumătăţi de viaţă. Acea jumătate în care goneşti după experienţe pozitive şi fericire efemeră, fugind parcă de propria-ţi umbră (registrul afectiv negativ). Să-ţi reamintesc? Viaţa este sau poate fi aspră, injustă şi, câteodată, cumplită. Iar evenimentele ei îţi vor evoca reacţii neplăcute, ba chiar dureroase. Cu ele cum te descurci?
Nu te vei închega ca o „esenţă” tare (cu miros de vanilie sau mentă?), dacă renunţi la aspectele tale negative sau neplăcute, dacă alergi după armonie şi confort, dacă vrei numai raze de soare sau numai emoţii plăcute în timp ce refuzi sau eviţi incertitudinea, disconfortul, frustrarea, îndoiala, plictisul, monotonia, tristeţea şi restul. Aşa că, în final, te întreb şi eu (retoric):
Tu n-ai vrea să fii o persoană întreagă?