Să zicem că 10 posturi sunt scoase la concurs. O sută de persoane se înscriu. Opt dintre acestea sunt „nepoţi” şi „nepoţele”, iar doi sunt admişi în urma testării celor 92 de persoane. Cei opt „nepoţi” (sau „nepoţele”) sunt mai degrabă nule ca abilităţi, în timp ce cele două persoane admise pot fi sau nu abilitate, fiindcă testarea n-a presupus simularea unor situaţii de lucru, ci reproducerea unor cunoştinţe şi un interviu de prezentare. Practic nu au fost testate abilităţi specifice postului, ci performanţa memoriei şi abilitatea de a se vinde, de a face impresie bună. Întâmplarea face ca una din cele două persoane admise să fie harnică şi dornică de a învăţa meserie. Aşa că, se specializează din mers. Încearcă, greşeşte, revine şi încearcă din nou.
Cele opt „nepoţele” refuză să înveţe (set mental fix). Nu preţuiesc ceea ce au obţinut, adică serviciul, deoarece nu au investit în obţinerea lui. L-au primit moca (p-aproape). Ele cred că-şi merită postul şi că sunt specializate prin chiar titulatura postului, deoarece competenţa se moşteneşte prin „cumetrie” si eticheta purtata ca si cum daca poarta marca Nike, au devenit deodata sportive. Sunt non-valori. Nu ofera plus valoare, deoarece nu sunt pasionate sau interesate de meserie.
Aşadar, avem o persoană harnică şi curiosă între alte nouă non-valori. Oare contează? Nu prea spre deloc, fiindcă dumneaei se află sub presiune socială şi tinde natural spre conformism.
Putem complica scenariul şi imagina că cele zece persoane fac parte din grupuri de decizie cu impact social. Deciziile luate în aceste grupuri se reflectă în starea mentală, socială şi profesională a 10 000 de persoane. Aceste zece mii de persoane, în baza deciziilor primite, implementează o serie de măsuri care au impact asupra zece milioane de oameni. Toţi aceştia sunt afectaţi pozitiv sau negativ în starea lor socială, profesională, materială şi de sănătate de deciziile luate in grupurile de decizie de la vârf.
Starea celor zece milioane de oameni se deteriorează treptat cu fiecare măsură luată de cei zece mii de oameni. Repet, măsurile sunt datorită deciziilor rezultate în urma judecăţilor unor nepoţi sau nepoţele incompetente. Indubitabil, aceste persoane cred despre ele că sunt pricepute în virtutea iluziei de supraîncredere sau abilităţii de a-şi ignora propria incompetenţă şi ignoranţă. Nepoţii şi nepoţelele cred sincer despre ele că sunt competente şi valoroase pe posturile respective. Cu atat mai mult cu cat nu exista masuratori la (in)competente, pentru ca aproape nimeni nu stie sa faca masuratori obiective. Exerciţiul meseriei în sine, in pofida rezultatelor din teren “invizibile”, le consolidează sentimentul competenţei şi menţine o stimă de sine moderat spre înaltă (biasul servirii sinelui). Uneori, cu tente narcisice.
Treptat, non-valoarea se va răspândi printre cele zece mii de persoane, pentru că peştele de la cap se împute. Acestea vor proceda întocmai şi selecta alte persoane în mod identic, pentru că aşa se face (dovada socială). Prin nepotisme şi testări absurde. În tot acest timp, zece milioane de oameni suferă.