Conform unui sit, există 54 de modalităţi prin care poţi deveni mai fericită. Poţi alege şi încerca oricare dintre ele. Eu am o carte cu o sută de metode pentru fericire. Sincer (şi nesincer) o găsesc aproape inutilă. Printre cărţile ceva mai serioase, deţin o carte, de altfel, scrisă de cercetătoare (un nume celebru) pe numele mic Sonja (name letter effect?), care ne oferă recomandări cu activităţi orientate spre o viaţă fericită.
Dacă nu ai un drum prin State, ca să dai o fugă în Philadelphia, la University of Pennsylvania, te poţi deplasa cu un clic pe situl Positive Psychology Center . Pe aici îşi face veacul Moş Martinică (sau Martin Seligman) cunoscut printre altele şi pentru unele programe de învăţarea optimismului. Dacă eşti o fire orientată ştiinţific (sau mai sceptică), aici vei găsi informaţie psihologică serioasă (empirically validated) mai puţin sau deloc exprimată într-o formă comercială.
Dacă nu-ţi face plăcere, fiind o informaţie uşor aridă, te poţi muta cu alt clic la Berkeley, mai precis la University of California. E doldora de informaţie psihologică redactată într-o formă comestibilă şi mai comercială, dar fără a pierde din vedere adevărul ştiinţific. http://greatergood.berkeley.edu/
Ai un abonament la internet? Dacă da, înseamnă că îţi e uşor să intri în posesia unor cunoştinţe şi teorii oferite de disciplina psihologiei pozitive. Prin urmare, de ce să vrei să mai mergi la cursuri şi ateliere de psihologie pozitivă? Nu ai auzit de costul de oportunitate?
Depinde de nevoia ta? Corect. Dacă vrei informaţie, nu cred că o vei găsi la asemenea ateliere unde se predă pop psychology (ştiu de pe surse; hihi!). Vrei să devii o persoană mai fericită? Urmează să practici o serie de exerciţii, pe care le poţi găsi în diferite cărţi (de ex, Sonja Lyubomirksy cu o carte tradusă de mai mulţi ani şi tot ea ne vorbeşte despre miturile fericirii într-o altă carte, din 2013). Ţi se pare mai potrivit s-o faci în grup (fără prostii, da!)? Probabil, caz în care te înţeleg. Suntem animale sociale, chiar dacă preotul îţi spune altceva. (Atenţie! Papa Francis I a admis că Big-Bangul şi evoluţia sunt creaţiile lui Dzeu; întrebare pour les connaisseurs: ce bias cognitiv poţi detecta?).
Vrei să devii o persoană mai fericită? Nu cumva te autoiluzionezi? Dacă deja participi sau ai participat, ţi-a povestit lectorul despre iluzia căutării fericirii? Ar fi prima idee pe care ar merita s-o cunoşti în profunzime. Dacă ai plătit seminarii sau ateliere de lucru (workshop-ul e o formă de comunicare care, în realitate, nu oferă nimic, deşi adesea promite multe, şi pentru care plăteşti ca să te întâlneşti cu oameni, ca apoi să crezi că te simţi mai bine; biasul validării subiective), poţi accepta pierderea unor oportunităţi posibile cu acea sumă şi lectura acest excelent articol publicat acum unsprezece ani în The New York Times. Vei afla despre futila căutare a fericii (empirically based).
Mi se pare uimitor cum oamenii caută cu ardoare fericirea (mergând pe la ateliere şi conferinţe şi plătind sume importante, dar si eforturi şi timp) în pofida unor cunoştinţe (validate ştiinţific) care ne avertizează despre futilitatea acestei căutări. Mulţi nu vor să priceapă că un gunoier din Calcutta (oraş aflat în Bengalul Vestic, aproape de graniţa cu Bangladesh; mă pasionează geografia) ar putea fi mai fericit decât un CEO de la IBM, posesor de gipan Range Rover, asistentă personală cu talie de viespe şi vilă în Primăverii. (Cum? E vorba de senatori sau deputaţi?). Gunoierul şi CEO sau senatorul şi măcelarul pot fi ambii fericiţi pe acelaşi nivel, deoarece fericirea nu este ceea ce cred cei mai mulţi oameni. Ba din contră, presupune eforturi, dedicaţie şi angajament. Câţi crezi că sunt dispuşi la aşa ceva? Implică frustrare, n-are legătură cu fericirea din prezent, nici cu satisfacerea imediată a dorinţelor, cere eforturi regulate orientate spre scopuri, concentrare şi răbdare plus o perspectivă extinsă în viitor. După cum ştiu cititorii mai fideli, se mai cheamă eudaimonic well-being. (dacă-l vezi pe Aristotel, te rog, transmite-i salutările mele!)
Nu e cazul să mă înţelegi greşit. Nu-ţi sugerez să nu mai participi la astfel de ateliere, deşi eu îmi păstrez o atitudine sceptică vizavi de utilitatea lor. Dar depinde de ceea ce cauţi sau de ceea ce ai nevoie. Mai depinde şi de wishful thinking, iar în această privinţă poţi lua textul meu drept avertisment.