Mulţi oameni îşi interpretează vieţile ca fiind mai mult ori mai puţin fericite în funcţie de întâmplările prin care trec. De exemplu, nu puţini cetăţeni din această tărişoară sunt nefericiţi asistând la spectacolul corupţiei, având drept actori numai oameni (autoproclamaţi) cinstiţi, cu toţii victime ale unei justiţii nedrepte. Mulţi cred că fericirea depinde de circumstanţe exterioare. Şi au dreptate parţial. Într-adevăr, ceea ce se petrece în lume ne afectează fericirea, deoarece ne influenţează percepţia asupra lumii. Una e să trăieşti după un standard de viaţă decent asigurat pentru tot restul existenţei şi alta e să fii preocupată de cum te vei descurca luna următoare sau din ce pensie vei trăi la bătrâneţe. În acelaşi timp, ei subestimează măsura în care atenţia, interpretarea şi memoria afectează, de asemenea, fericirea. Adesea, aceşti factori mentali sunt controlabili într-o măsură mult mai mare decât circumstanţele exterioare. Nu stă în puterea ta să reduci corupţia din rândul politicienilor şi edililor – o comunitate de oameni oneşti. Nu poţi face o minune ca să transformi clasa politică într-o clasă de oameni incoruptibili.
Între timp zeul „adevărat” (şi unic) veghează şi mii de oameni, de altfel cumsecade, se calcă în picioare şi fac cozi de kilometri ca să atingă timp de trei secunde o grămadă de oase! Nu poţi schimba toate astea. Dar poţi controla factorii mentali, precum muta reflectorul atenţiei în alte direcţii, conştientă fiind că atenţia modelează experienţa (vezi iluzia focalizării, D. Kahneman). Poţi înţelege de ce în programul abc practicăm atenţia conştientă.
Multe ateliere şi cursuri susţin cultivarea unei fericiri şi unor emoţii pozitive permanente. Ei, liderii acestor cursuri, te incurajează la atitudine pozitivă şi fericire perpetuă, sustinand o transformare spirituală a fiinţei umane. E nerealist. Nu poţi nici măcar spera la aşa ceva decât dacă eşti căzut(ă) în cap. Avem nevoie să reacţionăm şi să decidem în raport cu situaţiile sociale prin care trecem. Îngrijorarea, frământarea, anxietatea, tristeţea, regretul sunt semnale care ne pot ghida către a clarifica probleme existenţiale concrete şi decide într-o direcţie sau alta.
Nu crezi că e necesar să te simţi mâhnit(ă) după ce ai urlat ca o sirenă de vapor la partener? Sau nu crezi că insatisfacţia la muncă te va ajuta să-ţi schimbi, eventual, locul de muncă? Dacă soţia ta are o aventură, nu crezi că e cazul să te ingrijorezi niţel? Nu e cazul să adopţi o atitudine zen, să fii asemeni unei plante.
Avem nevoie de acest registru negativ în măsura în care avem nevoie de cel pozitiv. Emoţiile pozitive ne motivează spre initiativă, dezvoltare, scopuri nobile. (teoria broad and build). Funcţionăm în două registre afective, unul negativ (în idiom psihologic – afect negativ) şi altul pozitiv (afect pozitiv). Între acestea nu există corelaţii. Un tip vesel poate trăi o supărare similară cu cea a unui tip ursuz. Şi invers. Aceste dispoziţii sunt naturale. Dacă eşti genul grumpy, nu te poti preface în genul vesel nici cu ajutorul moaştelor sfintei Paraschiva- oricat de mult ai sta cu nasu in ele.
Totuşi, poţi face ceva. Poti interveni activ şi regla dispoziţia. Ceea ce poţi face este să gândeşti în mod intenţionat astfel:
– Să-ţi orientezi atenţia, acolo unde e posibil, către aspectele pozitive ale vieţii.
– Să fii atentă la felul în care interpretezi situaţiile cotidiene şi, intenţionat, să intervii şi să modifici tiparele mentale care nu-ţi sunt de ajutor (prin atenţia conştientă şi reevaluarea cognitivă)
– Savurează momentele bune; învată se le identifici şi să ţi le reaminteşti.
– Notează lucrurile bune pe care alţii le fac şi nu uita să-ţi exprimi gratitudinea.
Este ceea ce îţi recomandă, prin intermediul meu, Ed Diener, un tătic al ştiinţei fericirii, având o monumentală muncă de 25 de ani în cercetarea ştiinţifică pe topica fericirii şi bunăstării psihologice.