Ţi-ai citit mailul? Ţi-ai luat micul dejun şi cafeluţa? Consumi curent electric? Bei apa? Ce întrebare! Sigur, că bei apă sau o băutură răcoritoare, din acelea colorate şi aromate identic natural. Alimentele pentru micul dejun de unde le-ai procurat? Da, de la un supermarket, aflat la câteva minute de blocul tău (maxim 15?).
Încerc să-ţi comunic că eşti un mare consumator, care, nu-i aşa, participă la tombole. Consumi (aproape) orice. Aer, apă, electricitate, hrană, veşminte (cumperi şi arunci de câte ori pe an?), cosmetice (?), benzină sau motorină, dezvoltare personală, asistenţă medicală sau psihologică, horoscoape, educaţie, emisiuni şi filme, în general, servicii şi bunuri diverse.
La fiecare plecare cu maşina poluezi aerul. Călătoreşti cu maşina, din parcare până la supermarketul din colţul străzii, şi consumi motorină, oferind în natură oxizi de azot (printre alte deşeuri). La fiecare expir, poluezi aerul. Acest aer poluat va fi inspirat de alţi semeni, dar şi de copaci. Ce noroc! Mai sunt câţiva copaci.
Ce oferi în schimb? Deşeuri, da. Oare ştii ce se petrece cu gunoaiele pe care le arunci la o zi două sau trei? Tu exişti în acest spaţiu comun, adică un spaţiu pe care-l împarţi indiferent de anvergura ta socială şi materială cu alţi oameni, cu alte animale mici şi mari, cu natura, în ansamblu. Oricine ai fi, ai în primul rând o relaţie cu acest spaţiu, care, te anunţ, nu-ţi aparţine. Iar asta e valabil chiar dacă ai o proprietate, un ditamai terenul şi o ditamai casa. În realitatea naturală, proprietatea ta nu e separată sau izolată de restul spaţiului. Eşti o entitate care nu există decât în interacţiune cu mediul, deoarece esti identic, in materia prima ce te compune, cu mediul din care faci parte.
Consumi şi produci reziduuri.
Unde? Într-un spaţiu care, poate n-ai înţeles (mulţi nu înţeleg!), nu-ţi aparţine! Nici măcar o feliuţă? Nici măcar din simplul motiv, că nu poţi împacheta aerul şi nici circuitul apei în natură. Deşi apa o cumperi astăzi, împachetată fiind, aerul nu-l cumperi. Deocamdată nu e împachetat. Urmează? Un strop de optimism îmi oferă speranţe (nu pentru îmbutelierea aerului). Deşi schimbările nu se fac din speranţe, ci cu oameni care aleg să trăiască cu grijă faţă de spaţiul public şi natural. De ex, să-şi lase maşina acasă sau să-şi închidă televizoarele dacă nu se holbează în ele. Acestea sunt mici schimbări, e adevarat, însă orice pas contează. Pasul tău sau microscopica ta schimbare contează.
Schimbările încep de la oameni. Nu de la alţi oameni. De la tine. Dacă-ţi pasă, vei face un pas. Oricât de mic. Nu de puţine ori am observat o neputinţă extinsă acompaniată de impresia că nu contează gestul tău sau acţiunea ta. Ce poate fi mai neadevărat?! Acţiuni mărunte cumulate duc la acţiuni de amploare, cu impact social. Dar asta nu începe de la vecinul tău de palier sau de la primărie. Începe cu tine, un individ cu simt civic care crede că existenţa sa are un impact real asupra spaţiului în care trăieşte. Dar, da, aşa cum acest individ ignoră propriile sale deşeuri, nu e conştient de propriile sale reziduuri, la fel nu e conştient de impactul său, prin propriile sale acţiuni, asupra unei schimbări dorite. El doar visează. Speră ca cineva mare şi puternic, un părinte, desigur, să vină şi să-l spele la posterior. Apoi, să-l hrănească cu biberonul. Acest individ, cetăţean, chipurile, ştie să ţipe de foame, de sete, în mare fie spus, de drepturi.
Însă, ce oferă la schimb?
Mai nimic, cu excepţia mizeriei, deoarece schimbarea nu începe la el. Schimbarea vine de Sus, indiferent ce nume are susul (parlament, primarie, guvern, preşedinte, zei, spirite, şefi, profesori). Cetăţeanul nostru este consumator. Nu producător, nu creator, nu inovator.
Vestea bună e că acest cetăţean poate învăţa să creadă că (se) poate schimba. Nu toţi. Nu cred că toţi sunt capabili. Mulţi trăiesc confortabil la nivelul unor plăceri de moment într-o rutină a traiului zilnic (în Matrix). Dar când un altul, cu mintea deschisă, învaţă să producă sau să creeze „lucruri” (nu doar deşeuri) cu un efect pozitiv sau util pentru multe alte fiinţe, atitudinea lui se va schimba spre una mai în contact atent cu spaţiul, cu natura şi cu oamenii din jur. (se mai numeşte, în unele cercuri, atitudine mindful). Devine conştient că nu există într-o bulă separată de spaţiul din jur. Începe să-i pese, în limbaj simbolic, atât de propria respiraţie, cât şi de cea a celor din jur. Odată ce îi pasă, a făcut primul pas. Iar asta mi se pare un lucru bun.