Dacă nonshared environment se referă la influenţele de mediu care contribuie la diferenţele dintre membrii familiei, conceptul de shared environment se referă la influenţele mediului care contribuie la similarităţile dintre membrii familiei.
George şi Andrei, din articolul anterior, sunt fraţi. Au fost crescuţi în aceeaşi familie, au mers la aceeaşi şcoală, au avut aceeaşi profesori. Iar codul lor genetic este identic în proporţie de 50 %. Totuşi, personalităţile lor sunt diferite. Ce anume să fi contribuit la diferenţele de personalitate? Jumătatea de procent din gene diferită?
Ceea ce contribuie la diferenţele lor de personalitate, dar nu in totalitate (genele conteaza), sunt factori ce ţin de non-shared environment cum ar fi: relaţiile diferite cu colegi şi prieteni, experienţele particulare, relaţia lor particulară şi relaţia diferită cu părintele (şi alţii).
George şi Andrei au fiecare propriile lor experienţe care, deşi au crescut în acelaşi mediu, influenţează distinct personalităţile lor. George şi Andrei, deşi au unele trăsături fizice similare, pot fi atât de diferiţi în manifestările lor pe cât sunt doi străini aleşi la întâmplare.
Ce este aşa remarcabil? Un părinte inteligent nu se va aştepta ca ambii copii ai săi să se comporte similar şi să-l blameze pe mezin că nu este, să zicem, harnic asemenea fraţiorului mai mare. Părintele va avea o relaţie particulară cu fiecare în parte. Un stil de parentaj genul „one size fits all” nu merge decât dacă ţi-ai propus să fii un părinte incompetent în rolul de părinte ori daca eşti niţel scrântit. Iar dacă mergi la un curs unde înveţi despre stiluri de parentaj, întreabă-ţi lectorii dacă-l cunosc pe Robert Plomin.
Ca să închei, studiile de genetică comportamentală, aproape un mister printre studenţii psihologi de la majoritatea universităţilor, pot fi de mare ajutor în psihologia educaţională, dar mai ales ca topică în cursurile de parenting.