Fiind şi profesor, sunt curios de cum se derulează educaţia şi învăţarea prin lume. Ca să-mi fac o imagine mai cuprinzătoare, lecturez câteodată rapoarte şi statistici. Astăzi am ales (dacă pot spune aşa) un raport al Comisiei Europene elaborat de Eurydice Network şi publicat în noiembrie 2012. Acest raport, pe care, fără îndoiala, candidatii la scaunele din europarlament o cunosc în detaliu (sau nu?), oferă date şi analize despre politicile şi sistemele educaţionale din statele europene. Dacă nu-l cunosc, ar putea afla câteceva din cele ce urmează.
În statele europene este promovat conceptul de „competenţe cheie” (opt la număr şi poti reţine că cea de-a şaptea este „capacitatea de a învăţa să înveţi” despre care îţi voi povesti în alt articol, deoarece merită o atenţie deplină) la nivel de politici şi educaţie şcolară. Ce sunt şi la ce anume fac ele referire? Competenţele cheie sunt abilităţi şi atitudini esenţiale necesare tinerilor pentru a se descurca în economia şi societatea modernă, dar şi în propriile lor vieti. Oho! Pare să fie ceva aproape vital, nu? Vital, aş zice, dacă ne gândim la unele consecinţe. De ex, dacă tinerii se descurcă prost, satisfacţia lor cu propriile vieţi scade ori creşte? Răspunsul e evident. Iar o satisfacţie scăzută, ce anume ar putea însemna d.p.d.v. al sănătăţii? Creşte riscul apariţiei unor boli, deoarece sistemul imunitar va fi vulnerabilizat de stres? Ştim bine astăzi că statusul socioeconomic (SES) corelează negativ cu riscul comportamentelor nesănătoase. (SES este, de obicei, măsurat prin determinarea nivelului de educaţie, veniturilor şi ocupaţiei sau printr-o măsură compozită a acestora). Riscurile mari sunt asociate cu niveluri precare ale educaţiei, ceea ce înseamnă că o educaţie înaltă (reală, nu în hârtii!) e asociată cu o sănătate bună.
Dacă apariţia unor simptomatologii asociate stresului va creşte în frecvenţă, atunci vom avea şi mai multe intervenţii medicale, suportate de la buget, buget la care contribuie cetăteanul european, fiecare în ţara lui. În acest context, în care tinerii cetăţeni europeni, deficitari în competenţele cheie şi nereusind să se descurce cu propria viaţă, cu ce consecinţe ne vom confrunta în câteva decenii?
Iată, în continuare, câteva concluzii deloc îmbucurătoare ale analizei din raportul CE mai sus amintit ( raportul Eurydice „Developing Key Competencies at School in Europe”, p. 4).
Rezultatele precare ale studenţilor la ştiinţe şi matematici sunt în continuare o problemă. Aceste rezultate oferă indoieli nu doar asupra eficienţei predării şi învăţării, ci şi asupra sistemelor educaţionale în ansamblu.
Europa se confruntă cu un deficit de abilităţi în disciplinele MST (Mathematics, Science and Technology). Conturarea acestor deficite este văzută astăzi ca o ameninţare la tehnologia şi ştiinţa care ghidează economia.
Este de la sine înţeles că o viaţă religioasă poate salva cetăţenii europeni corupţi de ştiinţă şi tehnologie într-un asemenea grad, încât nu se desprind cu zilele din faţa unui ecran pentru a participa la liturghiile saptamanale (interpretare în virtutea efectului de perseverenţă în credinţă).
Se pare că studenţii fug ca de dracu de matematici, ştiinţe şi tehnologie. Lucruri drăceşti, bineînţeles. Şi când mă gândesc că există ore de educaţie religioasă în învăţământul primar, mă răsucesc, nu în mormânt, ci în loc, precum un taifun într-un pahar cu apă. Mă declar curios să aflu care sunt motivele pentru care multi studenti ocolesc MST. Citesc mai departe în raport şi descopăr următoarele:
– Studenţii au preconcepţii despre matematici şi ştiinţe, domenii de cunoaştere percepute ca fiind mult mai dificile comparativ cu altele.
– Percepţii greşite vizavi de relevanţa stiintelor si matematicii pentru o cariera profesională. Nu mă miră, având în vedere că mulţi studenti la psihologie, înainte de licentă, marturisesc sincer că habar nu au de statistică, deoarece nu i-a interesat!
– Studenţii au perspective înguste vizavi de opţiunile în carieră pe care le pot oferi disciplinele MST.
Urmează, sper, o serie de măsuri prin care să se corecteze aceste motive. Însă, până la măsurile oficiale, poti chiar tu face ceva, oriunde te-ai afla şi oricine ai fi, în relaţia cu prichindeii pe care îi ai în grijă vreo douăzeci de ani. În cazul în care tu suferi de un handicap în MST, pls, nu-l împrumuta celor mici.
Iar ceea ce trebuie să înţelegi odată pentru totdeauna este că nu există ceva ce se cheama talent. Nu există un talent pentru matematici şi ştiinţe (după cum nici pentru psihologie ori altceva). Studiile din psihologia succesului nu susţin existenţa unui ceva denumit „talent”. Ceva asemănător ţi-ar spune şi o bătrânică, profesoară la Stanford. Dacă n-ai timp să-i faci o vizită, poţi reţine în memoria de lungă durată şi reactualiza într-un fel încurajator pentru prichindeii tăi următoarea ecuaţie:
Succes = talent + luck, unde talent = a lot of work
Data viitoare, îţi voi povesti în ce măsură depinde de tine această ecuaţie şi în ce fel se reflectă în acţiunile tale. Observi, cumva, vreo legătură între matematică şi viaţă (ca profesie) şi, chiar, creşterea copiilor? Întrebam doar.