Am văzut pe feisbuc anunțul unui curs cu totul inedit. Am citit cu ochii mari cât cepele, deși, îți mărturisesc, mă uit de obicei la clipurile cu zâne. Dar m-a luat criza de râs și am simțit pornirea de a scrie aici cu scopul unui catharsis. Umorul, pardon, anunțul, aparține Asociației de Psihologie Aplicată din Timișoara. Încă mai sper că era un curs pentru dezvoltarea umorului.
Se pare că dezvoltarea profesională nu mai înseamnă aprofundarea teoriilor psihologice sau perfecționarea abilităților terapeutice, ci descoperirea marilor mistere ale birocrației. Înțeleg că această ofertă vine pe nevoia oamenilor. Pot pricepe și eu atât lucru, că în această nouă eră a iluminării administrative, un psiholog competent nu mai este definit doar de cunoștințele sale despre psihopatologie, psihodiagnostic sau tehnicile de consiliere, ci de abilitatea sa de a naviga cu succes printre hârtii, ștampile, formatori, supervizori și funcționari publici.
Așa se face că, în România, stat în UE nu vreo insulă prin Oceanul Indian, un curs profesional de 10 credite este dedicat instruirii psihologilor în tainele completării dosarelor pentru propriul cabinet.
Și cine știe? Poate, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom ajunge la concluzia că adevărata psihologie profesională nu se petrece în cabinet, ci printre dosare, ștampile, formulare și funcționari aroganți, acolo unde fiecare psiholog(ă) învață să-și gestioneze frustrarea, să-și tempereze așteptările și să practice auto-compasiunea în fața unui sistem absurd.
Până atunci, dragii mei colegi psihologi, nu uitați: adevărata dezvoltare profesională nu înseamnă doar empatie și competență, ci și abilitatea de a înțelege că, în România, sănătatea mentală începe cu un dosar complet și o ștampilă în colțul din dreapta sus.