Într-o lume care glorifică productivitatea, am învățat să apreciez filosofia „dolce far niente” – bucuria de a nu face nimic, fără vinovăție, fără presiune. Într-o lume obsedată de eficiență și productivitate, am descoperit dulceața momentelor de zi cu zi. Firul vieții se scurtează cu fiecare zi, oră și clipă. De ce n-am căuta dulceața? Oricum, amarul vine vrând-nevrând.
Sunt momente în care pur și simplu mă opresc, savurez liniștea, mă pierd într-un film bun sau mă cufund într-o carte. Alteori, mă relaxez jucând șah online, fără mari ambiții competitive, ci doar pentru plăcerea jocului. Dar, în același timp (de fapt, după), caut să am un impact real asupra oamenilor. Ofer consultații de psihologie unde mă străduiesc să îndrum oamenii către o viață (mai) bună. Mai țin și acest blog orientat spre o psihologie științifică, gândire critică dar și cu rol de biblioterapie. Scopul meu nu este doar să îmi extind practica privată, ci să construiesc o comunitate de oameni care să se simtă inspirați să gândească mai profund și mai critic.
Pentru mine, succesul nu se măsoară doar în realizări, faimă și venituri (nu zic că ar fi ”rele”, deși dincolo de un prag…), ci în diferența pe care o poate aduce în viețile celor din jur. Însă, în călătoria ”succesului” mă întâlnesc cu destule provocări. Pe măsură ce înaintez în vârstă, mă întreb dacă voi mai fi la fel de solicitat în domeniul meu. Fiind independent, veniturile mele sunt mereu variabile, iar asta este câteodată supărător. Mă forțează să gândesc pragmatic și mercantil, un lucru ce-mi vine de-a-ndoaselea de parcă aș purta o cămașă prost croită. Când ești pe cont propriu, având o meserie vocațională, seamănă cu mersul pe funie. Hău în stânga, hău în dreapta, iar capătul nu se vede și, uneori, bate vântul! Caut să găsesc echilibrul între incertitudine și independență.
Când ești în grup, bine conectat la o organizație, sentimentul de mers pe funie nu cred că există. În schimb, poate apărea acela de mers pe coji de ouă sau cărbuni încinși. Deși mai degrabă ai parte de mersul pe scări dată fiind ierarhia socială! Să vezi în ce toane e boss-ul și să ai grijă pe cine superi și cu cine te împrietenești. În ce mă privește, știu bine (prea bine) că nu am toleranță la autoritatea irațională (și nici la ierarhie). Nici cu mersul pe coji de ouă nu mă descurc.
Mai mult, cine muncește (cu facturi) știe bine că Statul are această plăcere sadică de a taxa munca la greu. Lucrezi aproape jumătate de an pentru dânsul Stat, partener cu tine jumi-juma! Risipa și favoritismul necesită taxe mari. În domeniul psihologiei, consilierii sau terapiei, practica privată (independentă) este aproape ”sinucidere”. Nu recomand nimănui tânăr să o ia pe această cale decât dacă are bază materială în familie.
Câteodată visez cum ar fi să plec într-o altă țară (cu social-democrație) dată fiind și iraționalitatea ce a cuprins o pătură destul de largă a societății. Înțeleg indignarea socială și protestul față de indolență și corupție (și altele). Am citit recent un articol al Emiliei Șercan (din pressone.ro) că România nu mai este ”flawed democracy”, potrivit indexului democratic. A ajuns la un regim hibrid în compania selectă a Turciei, Ungariei și alte câteva. România nu dezamăgește niciodată! Cu toate astea, oricare om cu scaun la cap știe că acest CG (sau oricare din compania dumnealui) nu este soluția, ci disoluția! Da, pare că avem lipsă de scaune (sau capete?).
Echilibrul meu nu înseamnă să aleg între relaxare și muncă, ci să am timp liber! Timpul este o prețioasă resursă. Date fiind circumstanțele muncii mele, îmi permit luxul de a-mi oferi timp pentru a mă bucura de moment, dar și să continui să creez ceva valoros. Așa cum în șah o deschidere bine gândită poate influența întregul joc, la fel și în viață, o alegere bună ne poate defini parcursul.