Mindfulness este vândut și promovat ca un panaceu magic: îl poți practica acasă, nu costă nimic și promite să îți domolească stresul ca un ceai de tei pentru suflet. Sincer, prefer ceaiul de tei, chiar dacă am făcut și ceva meditație la viața mea. Serios, mi se pare un fel de „stai jos și respiră până când viața devine suportabilă”. Și chiar devine pentru unii, dar să vezi cum.
Știi bine că mindfulness nu e o invenție modernă. Să te așezi în lotus sau zazen și să aduci atenția pe respirație reprezintă o inovație de pe vremea când oamenii nu prea se spălau la fund. Primele dovezi scrise despre el datează de peste 1.500 de ani din India, unde niște yoghini foarte relaxați (sau poate nu?) au scris Dharmatrāta Meditation Scripture. Acolo au descris niște fenomene care sună mai puțin zen decât te-ai aștepta: depresie, anxietate, ba chiar și senzația că realitatea e cam… șifonată sau iluzorie, ceea ce s-ar numi în clinică ”sentimente de derealizare și disociere”.
Știința s-a prins destul de recent că nu toată lumea iese din meditație plutind pe un nor pufos. În 2022 a fost publicat un studiu pe 953 de americani zeloși în ale meditației care a arătat că peste 10% dintre ei au experimentat efecte adverse serioase, care au persistat cel puțin o lună. (Sigur că putem vedea și că peste 80% nu prezintă efecte negative!). Adică nu doar că n-au atins iluminarea, dar s-au și trezit cu anxietate, depresie și, în cazuri mai extreme, episoade psihotice sau senzația că lumea e făcută din plastilină.
Mai mult, un review al ultimilor 40 de ani de cercetare (studii despre cum stăm pe podea cu ochii închiși) arată că printre efectele nedorite se numără: anxietatea, depresia, simptome psihotice, disocierea și sentimentul de groază pură. Surprinzător?
Și ca să fie clar, aceste efecte nu apar doar la cei cu probleme psihologice preexistente sau la cei care fac maratoane de meditație în munți. Poți fi perfect sănătos, să încerci mindfulness „așa, de fun” și să te trezești că realitatea începe să-ți joace feste.
Așadar, mindfulness poate fi ca o pisică misterioasă (ce analogie poate face unu care iubește pisicile): uneori îți toarce liniștitor în poală, alteori îți sare din senin la față. Recomandarea mea este să meditați cu grijă. Și dacă apar unele simptome sau doar stări dubioase, atunci să vă opriți și să vă adresați, eventual, unui psihoterapeut (cu practică bazată pe știință). Important e să nu continuați și să nu vă luați după guru – instructor care vă asigură că vor trece.