Având timp liber la dispoziție, m-am luat cu o întrebare. Ce face ca omul să fie stupid? Omul, nu eu, autorul, pentru că unu, nu am chef acuma să reflectez la propria stupiditate (mai ales în hindsight). Și doi, sunt din altă specie, probabil de pe altă planetă. Revenind, date fiind datele realității de astăzi, putem crede că omenirea pare mai degrabă stupidă decât rațională după cum îi este marca ”sapiens”. Iară istoria e o altă dovadă. Atât pentru stupiditate, cât și pentru raționalitate. O dialectică a mașinăriei cognitive din creier?
Stupiditatea omului vine dintr-o minte încuiată. Și de unde are el această minte încuiată? Vezi mai jos. Încuiatul are acea viziune sau filosofie asupra lumii care este mereu perfectă, corectă, adevărată. Nu a fost și nu este supusă examinării critice. De obicei, pentru o minte închisă lumea înseamnă ”all you see is all there is”. Este fixată pe dogme, tradiții, convingeri irefutabile și bias de confirmare. Dacă nu vedem germenii de pe mâini, ei nu există. Mintea închisă poate limita capacitatea cuiva de a crește, de a învăța și de a se adapta. Când oamenii se îndepărtează de noi perspective sau refuză să-și pună la îndoială convingerile, blochează gândirea critică și inovația. Câteodată mă întreb cu uimire ”cum naiba am reușit nu doar să supraviețuim, ci chiar să prosperăm ca specie?” Și cât o ne mai iasă? Sau chiar ne iubește D-zeu?
O minte (relativ) deschisă presupune să ne luăm distanță vizavi de valori, credințe și idei. Ba chiar și de propria identitate. Ne inhibăm primul impuls emoțional și analizăm lumea, evenimentele și oamenii apelând la date, fapte, logică și dovezi empirice. În vremurile noastre post-moderniste nu ar trebui să mai existe instruire fără a avea drept scop cultivarea unei minți deschise.
Din păcate realitatea socială arată exact pe dos. Societatea promovează mintea închisă în mai multe moduri:
- Echo Chambers: Rețelele sociale și ”gândirea de stup” (bula informațională) întăresc credințele preexistente expunând oamenii doar la idei cu care sunt deja de acord.
- Sisteme educaționale: Abordările rigide, bazate pe tradiție și autoritate, descurajează interogația, problematizarea, dezbaterea și curiozitatea.
- Norme culturale: Presiunea de a se conforma descurajează adesea să pună sub semnul întrebării tradițiile sau să exploreze puncte de vedere alternative.
- Răstălmăcire și dezinformare: Accesul ușor la informații părtinitoare sau false îi determină pe oameni să se agațe de narațiuni simpliste sau greșite.
- Frica de schimbare: Accentul societății pe stabilitate și tradiție poate face ca schimbarea să pară amenințătoare, ducând la rezistență.
Oamenii nu sunt stupizi pentru că refuză să gândească. Oamenii nu se nasc egali și nici nu cresc egal. (Fără a însemna că societatea ar trebui să-i trateze inegal și injust, dimpotrivă!). Mulți dintre noi nu au uneltele cognitive necesare. Dar toți aceștia sunt produsul cultural al unei societăți. Dacă o societate este încuiată, cum ar putea fi membrii ei (majoritatea), altfel decât niște încuiați.
Această societate nu le-a pus la îndemână celor mai mulți uneltele cognitive prin educație și socializare. În aceiași societate, avem și oameni norocoși, care fac eforturile raționalității. E mai degrabă meritul lor, nu al societății. Sunt ei responsabili în relație cei mulți mai nenorocoși? Au ei datoria morală de a-i sprijini ca să-și deschidă mințile? Și, nu cumva, sunt responsabili pentru o societate mai deschisă la minte?