Iti amintesti de lista motivelor in baza carora oameni cumsecade se auto-amagesc cu privire la efectele unor tratamente (metode alternative de terapie sau psihoterapie)?
Nu cred, deoarece nu ti-am comunicat o lista cu motive (sac!), ci doar primul motiv dintr-o serie de cinci. Asa ca a venit vremea urmatoarelor patru.
Al doilea motiv il reprezinta, dupa cum poate banuiesti, efectul placebo. Acest efect apare ca urmare a credintei unei persoane in eficienta unei interventii. Prin consolidarea in mintea cuiva (o minte inocenta) a sperantei si convingerii ca se poate descurca cu provocarile vietii (sau bolii) este, uneori, suficient ca simptomele sau chiar o boala sa se amelioreze. Spre exemplu, o persoana poate crede ca isi vindeca un cancer daca vizualizeaza halouri de lumina alb-stralucitoare, deoarece o “autoritate” cu doctorat (la universitate?) i-a prescris aceste interventii. Daca aceasta persoana are mult noroc (foarte mare noroc!), s-ar putea vindeca. Insa chiar daca apar efecte, ele nu sunt ca urmare a vizualizarii de halouri luminoase sanogene. Sunt ca urmare a efectului placebo, remisiei spontane si poate si altor factori. (de ex: fapte bune din alte vieti!).
Un al treilea motiv il reprezinta biasul servirii sinelui (self-serving bias). Clientul (pacientul) investeste in consultatii si tratament timp, incredere si bani. Poate si oua, gaini sau unul doi miei. Cateodata, investeste favoruri, relatii si oportunitati de afaceri. Dar astea sunt cazuri exceptionale. Imi place mie sa cred. Chiar daca nu apar imbunatatiri, intrucat clientul a investit resurse isi poate imagina sau convinge pe el insusi, ca parca totusi terapia are rezultate. De ce se auto-amageste? Atentie! El nu stie, nu este constient de auto-iluzionare. (i-o serveste inconstientul adaptativ). Tu cum te-ai simti in situatia in care se eforturile, resursele si banii tai investiti cu incredere in tratament s-au dus pe apa sambetei?
Mai concret, daca platesti 150 lei saptamanal pe o perioada de 6 luni, cat iti iese la aritmetica? Si daca mai adaugi 24 de drumuri dus-intors pana la cabinet plus numarul de ore petrecute cu drumul? Confruntata cu starea reala, apare o tendinta puternica de a oferi o valoare pozitiva interventiei ca sa-ti protejezi stima de sine, desi o evaluare time-cost-effective ne-ar demonta orice iluzie. Ma intrebi de programe de formare in psihoterapie? Puschea pe limba.
Al patrulea motiv este regresia catre stadiul infantil, in care crezi enunturile unei autoritati doar pentru ca reprezinta o autoritate. Pardon, e despre regresia catre medie. Ce mai e si “parascovenia” asta? E ceva statistic de felul urmator. Scorurile extreme obtinute la o testare tind sa devina mai putin extreme la o noua testare. De ex, daca la examenul de psihologie cognitiva vei lua nota 1, la reexaminare “inteligenta materiei” (a se vedea Dulcan si ceilalti “ganditori critici”) te va ajuta aproape sigur sa iei o nota mai mare! Invers, daca reusesti prin nu stiu ce miracol sa iei un zece si vei da o retestare, aproape sigur aceiasi “inteligenta a materiei” iti va o oferi o nota mai mica. Asa stau lucrurile nu doar la examenele mele, ci si la altii. Realitatea se misca in termeni probabilistici… conform unui plan divin. (ok, ok! :)))) In acelasi fel, daca un client vine la cabinet intr-o stare de inalta anxietate aproape sigur starea lui se va imbunatati in urmatoarele saptamani.
Aceasta “parascovenie” statistica poate pacali clienti si terapeuti deopotriva. In baza ei, deoarece n-o inteleg (mai ales, multi (psiho)terapeuti care nu au nici macar notiuni elementare de statistica), clientii si terapeutii se pot cu usurinta amagi cand evalueaza eficienta interventiei, pentru ca majoritatea clientilor intra in terapie cand simptomele lor sunt extreme.
Ultimul din lista noastra este ceea ce s-ar numi “rescrierea post hoc a trecutului”. Unii pot crede ca starea lor s-a ameliorat, deoarece isi amintesc distorsionat starea psihologica ca fiind mai grava decat era inainte de interventie. Memoria este failibila, dupa cum sper ca stie orice student la psihologie. Clientul se asteapta sa se schimbe daca participa la consultatii sau isi face tratementul. Prin urmare, isi va adapta propriile amintiri la aceasta asteptare.
Intr-un studiu ilustrativ in acest sens, studentii au fost distribuiti aleator in doua grupuri, unul experimental, care a beneficiat de un atelier pe abilitati de studiu, si unul de control – o lista de asteptare. Atelierul s-a dovedit inutil, in urma masuratorilor, insa studentii din acest grup credeau ca abilitatile lor de studiu sunt mai grozave decat inainte de atelier. Atentie! In conditia unei distribuiri randomizate.Ei credeau sincer ca si-au imbunatatit abilitatile de studiu. De ce? Deoarece isi reaminteau eronat despre nivelul abilitatilor de studiu ca fiind mai slab decat era in mod real! Acelasi fenomen apare si in psihoterapie.
In incheiere, sa recapitulam. Multi clienti si terapeuti se autoiluzioneaza crezand eronat in eficienta unor tratamente (probabil) inutile datorita urmatoarelor cinci motive: remisia spontana, efectul placebo, biasul servirii sinelui, regresia catre medie si rescrierea post hoc a trecutului.
O metoda, dar nu infailibila, desi, deocamdata un standard de aur in cercetare, ne ajuta sa discernem intre interventiile eficiente si cele inutile.
RCT sau randomized controlled trials.
O serie de metode au fost, deja, testate prin RCT. Cele care au trecut testul au fost incluse in categoria “empirically supported therapies” (EST). De catre cine? De catre comisia diviziei 12 din American Psychological Association; cea mai mare asociatie profesionala din lume in domeniul psihologiei.
(Oare metoda ta se afla pe lista?)
Conway, M., & Ross, M. (1984). Getting what you want by revising what you had. Journal of Personality and Social Psychology, 47, 783–748.
Arkowitz, H., & Lilienfeld, S. O. (2006). Psychotherapy on trial. Scientific American Mind, 17(2), 42-49.
Beyerstein, B. L. (1997). Why bogus therapies seem to work. Skeptical Inquirer, 21, 29-34.