In acest “obscur” jurnal de specialitate, studiat “frecvent” (nu-i asa?) de psihologii clinicieni, Clinical Psychological Review, aprilie 2011, a fost publicat un articol pe topica meditatiei si efectelor asupra abilitatilor cognitive. Cei trei autori de la Institutul de Psihiatrie, University of Bologna, si-au pus intrebarea din titlu, la fel ca mine. (Nici pana astazi nu inteleg cum de mi-au accesat inconstientul). Intelegi si tu, ca mor de oftica, deoarece nu e prima oara, cand imi pun intrebari si descopar ca altii s-au ocupat nu doar superficial, ci in profunzime de o topica sau alta. Intre timp m-am resemnat si imi ramane sa redescopar, spita cu spita, roata.
Antrenamentul mindfulness aduce imbunatatiri abilitatilor cognitive?
Ca sa raspunda la aceasta intrebare, nu au efectuat ei o cercetare experimentala, ci au apelat la MEDLINE, ISI Web of Science, Psych INFO si altele asemenea pentru examinarea efectelor detectate (“marimea efectului” in idiom stiintific) de studii de neuropsihologie deja realizate pana in luna mai, 2010.
Esti curioasa sa stii ce au descoperit in urma acestei analize sistematice (metaanaliza pe 23 de studii)? Pentru ca imi esti simpatica, desi nu te cunosc, iti voi dezvalui indata. Insa, daca ai o nevoie puternica de independenta sau esti sceptica, inseamna ca vei scoate din cont 35.95$ ca sa lecturezi pe indelete si complet acest studiu. Cu nitel talent romanesc poti accesa acest studiu daca te conectezi, da, la biblioteca akashica sau inconstientul colectiv, ulterior unei ingestii de ciupercute.
Intr-un context relaxat (fara rigori academice de cercetare), intr-o tentativa de a sintetiza rezultatele acestei meta-analize, putem crede ca practicile bazate pe meditatia mindfulness pot imbunatati:
Focalizarea sustinuta a atentiei si atentia executiva (care implica controlul constient ca intr-un meeting cand te straduiesti sa ramai atenta, desi sefa insira verzi si uscate (pentru toti ceilalti, mai putin pentru ea, ca urmare a cursurilor corporate de inteligenta emotionala))J)
Memoria de lucru – acel tip de proces mental care-ti permite “jonglarea” in minte cu 5-8 itemi ca atunci cand retii temporar un numar de telefon;
Memoria de lucru in conditii de stres; daca esti sub stres, resursele mentale sunt alocate atat gestionarii situatiei curente (stresante), cat si unei sarcini de rezolvat.
Functiile executive precum fluenta verbala si inhibitia raspunsului, rezistenta la distrageri si meta-cognitia. Carevasazica, te vei exprima cu o oarecare usurinta, iti vei controla impulsul de a comenta, dand ragaz mintii rationale sa examineze mai profund si vei rezista la distrageri.
Desigur, autorii cercetarii ne precizeaza ca aceste dovezi trebuie considerate cu precautie, deoarece exista limitari metodologice, nota bene, desi nu ne intereseaza aici.
Si daca esti mindful, data viitoare iti voi povesti cateceva despre efectele practicilor mindfulness asupra sanatatii psihologice.