Imagineaza-ti ca te afli intr-un cazino special – un laborator experimental de la University of Iowa. Stai asezat in fata unei mese pe care se afla patru pachete cu carti de joc etichetate A, B, C si D. Primesti de la experimentator (Ex) un imprumut de 2000 de euro (bani de joc foooaaarte asemanatori cu cei reali). Scopul jocului, care iti e comunicat de catre Ex, este de a pierde cat mai putin din imprumut si de a castiga cat mai multi bani (in plus, peste suma initiala) de la Ex. Cum se joaca? Poti intoarce la alegere carti din oricare dintre cele patru pachete, pana cand Ex opreste jocul. Tu nu stii care e numarul total de intoarceri pana la oprirea jocului. La fiecare intoarcere a unei carti vei castiga o suma, dar din cand in cand, intoarcerea anumitor carti duce fie la plata unei sume catre Ex, fie la castigarea unei sume platita tie de Ex.
Nici sumele castigate sau pierdute la fiecare carte, nici legatura dintre carti si unul dintre pachete si nici ordinea aparitiei cartilor nu sunt dezvaluite de la bun inceput. Intr-un fel faci jocul “legat la ochi”. Mai mult, suma castigata sau pierduta pentru o anumita carte e divulgata numai dupa ce cartea a fost intoarsa. Nu se divulga totalul castigurilor sau al pierderilor in niciun moment si nu ai voie sa-ti faci notite.
Dar asta nu inseamna ca jocul nu are reguli. Jocul se desfasoare conform unui set de reguli care raman neschimbate. Insa, tie nu-ti sunt divulgate. Tu nu stii, dar Ex stie, jocul se va incheia dupa o suta de intoarceri. In pachetele A si B sunt carti cu recompense mari, dar si pierderi mari, in timp ce pachetele C si D ofera castiguri si pierderi moderate. Tu nu ai cum sa prevezi ce urmeaza (desigur, doar daca nu cumva apelezi la Mama Omida) de la bun inceput si nu ai nicio posibilitate de a memora un total precis la pierderilor si castigurilor si nici de a te prinde de regulile jocului.
Da, trebuie sa risti. Sa incerci cele patru pachete de carti. Aproape sigur, vei incepe cu o tatonare, in alegere, in tentativa (zadarnica) de a detecta regularitati si indicii. Incercand pachete A si B, vei descoperi castiguri mari. Numai ca in foarte scurt timp (in medie 30 de incercari), te vei orienta spre pachetele C si D, deoarece A si B, desi tentante, iti ofera si carti cu pierderi mari. E destul de probabil ca vei pastra alegerile tale indreptate spre pachetele C si D, pentru ca observi ca iti ofera castiguri si pierderi moderate. In cazul in care ai o placere pentru risc (categoria sensation-seeking), din cand in cand vei incerca pachetele A si B, doar pentru a reveni la pachetele cu castiguri si pierderi moderate.
Iti reamintesc ca tu nu iti poti face un calcul precis al castigurilor si pierderilor. Insa, daca semeni cu multi alti oameni J, ma astept sa dezvolti o “intuitie” cum ca pachetele A si B sunt “periculoase” comparativ cu celelalte. Am uitat sa-ti precizez, la acest “casino” iti e masurata conductibilitatea electrica a pielii (indicator fiziologic pentru excitatia nervoasa) in timpul jocului. Asa stim, ca ai “intuitii” (creste conductanta electrica a pielii cand esti in stare de excitatie si invers) fata de pachetele A si B “periculoase” pe care, treptat, incepi sa le eviti, preferand pachetele C si D.
Tu, in acest joc, dupa cum spuneam, actionezi “in orb”. Nu stii cum functioneaza, ce reguli exista, ce sume sunt pierdute ori castigate in functie de un pachet sau altul dintre cele patru. Tu, in mod constient, poti face unele estimari. Tu joci si, treptat, simti ceva fata de pachetele A si B pe care incepi sa le banuiesti ca fiind “periculoase”.
Cine simte ceva? Cine are aceasta reactie somatica? Tu nu ai habar de asta, desi comportamentul tau se orienteaza tot mai des catre pachetele C si D. La un moment dat, incepi sa banuiesti ca e ceva in neregula cu pachetele A si B.
In spatele banuielii (constiente) se afla un proces non-constient care formuleaza o predictie pentru efectul fiecarei miscari (decizii) si care iti comunica, “in soapta”, ca te asteapta pedeapsa sau recompensa daca faci o anumita miscare.
“Mesajul soptit” este o reactie somatica. Stim ca exista deoarece inregistram o crestere in conductanta pielii. Tu, sinele constient, nu ai habar, desi a incoltit in mintea ta banuiala. Doar ca asta se petrece ulterior. Intr-un fel, altcineva “a invatat” deja care pachete trebuie evitate. Cine sau ce?
Spre deosebire de tine, pacientii cu leziuni frontale ventromediane se comportau cu totul opus. Dupa o tatonare initiala, ei intorceau tot mai multe carti din pachetele A si B si tot mai putine din C si D, astfel incat ajungeau rapid la faliment (pierdeau cei 2000 de euro). In pofida cursului negativ al jocului-pierdeau si se imprumutau de la Ex, ei continuau sa joace pachetele cu miza mare si riscanta. La acestia, procesul non-constient nu oferea predictiile necesare adaptarii (cu succes) la situatie.
Metaforic zis, un fel de “gardian” (modul al mintii inconstiente) te pazeste de deciziile cu un grad ridicat de risc.Te tine departe de pericole (de ceea ce el apreciaza ca fiind pericol) si iti comunica soptit cand e momentul sa faci o alta alegere. Bineinteles, doar cu conditia existentei unui lob frontal integral.
(Acest tip de experiment face parte dintr-o serie de testari pentru ceea ce este cunoscut in literatura de specialitate drept ipoteza markerilor somatici-o teorie despre cum emotiile si corelatele neurobiologice sunt implicate in luarea deciziilor. Testul a fost conceput de Antoine Bechara si perfectionat, ulterior, de Hanna Damasio si Steven Anderson. Testul a devenit celebru, alaturi de alte tipuri, in laboratorul lui Antonio Damasio (un celebru neuroscientist) sub numele de “Experimente cu jocuri de noroc”.)
Bechara, A., Damasio, H., & Damasio, A. R. (2000). Emotion, decision making and the orbitofrontal cortex. Cerebral cortex, 10(3), 295-307.
Bechara, A., Damasio, H., Tranel, D., & Damasio, A. R. (1997). Deciding advantageously before knowing the advantageous strategy. Science, 275(5304), 1293-1295.
Bechara, A., Damasio, A. R., Damasio, H., & Anderson, S. W. (1994). Insensitivity to future consequences following damage to human prefrontal cortex. Cognition, 50(1), 7-15.
Damasio, A. R., Everitt, B. J., & Bishop, D. (1996). The somatic marker hypothesis and the possible functions of the prefrontal cortex [and discussion].Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B: Biological Sciences, 351(1346), 1413-1420.