Oliver Sacks, un neurolog celebru indeosebi prin scrierile dumnealui, a intalnit un pacient, Mr. Thompson. De obicei, isi dadea intalniri cu pacienti. Acest domn Thompson suferea de o tulburare neurologica care il impiedica in formarea unor noi amintiri. Iata cum se intampla. Imagineaza-ti ca tocmai ai incheiat o conversatie cu sefa ta. Peste cateva minute, dumneaei se intoarce scrasnind din masele si trosnind din tocuri. Tu o privesti cu surprindere si nu intelegi cum de coafeza ta se afla in birou la tine. Oare ai uitat sa-I platesti, de este asa furioasa?! Coafeza iti arunca pe masa un maldar de hartii si iese trosnind si fulgerand despre ceva cu idioate. Te ridici de pe scaun si iesi in hol unde femeia (sefa/coafeza) se afla intr-un meeting instant cu o colega. Privesti scena si intelegi ca este unul dintre partenerii de afaceri sosit inopinat, fiind probabil ingrijorat de tergiversarile cu platile restante.
Este aceeasi femeie. Dar tu percepi o alta persoana asociata unei alte istorii de fiecare data cand o intalnesti. O istorie pe care tu o inventezi la fel cum un scriitor creeaza un scenariu cu deosebirea ca tu crezi in ceea ce inventezi. Acesta e cazul domnului Thompson care inventa o poveste despre Sacks de fiecare data cand il intalnea. Aceste inventii sau povesti poarta numele sofisticat de confabulatii (apartine jargonului clinic). Pentru ca nu apar noi amintiri, pacientul creeaza o poveste insa nu in mod voit si constient. Creatia apare spontan, produsa fiind de mintea inconstienta. Unii (multi?) sunt obisnuiti sa creada ca aceste creatii (vezi analiza de simboluri onirice) contin simboluri valoaroase pentru descifrarea temelor personale ale unui om, teme valoroase pentru recuperarea si echilibrarea sa psihologica. Dand deoparte obisnuinta lor ne-examinata critic, confabulatiile sunt tentative de a gasi un sens, o coerenta in experientele prezente amestecate cu amintirile ramase. Deoarece memoria umana nu functioneaza nici pe departe precum memoria de calculator, atunci cand ne reamintim evenimente introducem, fara sa fim constienti, elemente fanteziste, rezultand un amalgam de fantezie si fapte pe care il credem drept realitate!
Oamenii nu stiu cand inventeaza sau, altfel zis, nu sunt constienti de inventia proprie si cred cu tarie in fanteziile exprimate. Nu te gandi la declaratii extraordinare din categoria vindecarilor cu ingeri sau energii benevolente, rapiri de extraterestri sau atacuri psihologice si alte bazaconii, ca sunt, deja, plictisit (sa nu zic sictirit) de asemenea ineptii. Oamenii fabuleaza cu usurinta in situatii prozaice. De exemplu, intr-un experiment derulat de Petter Johansson (et al), niscaiva barbati au privit la doua fotografii cu chipuri de femeie si au fost intrebati care dintre cele doua li se pare mai frumoasa. Apoi, au fost intrebati din ce motive au facut alegerea. Intre timp una din cele doua fotografii, nu neaparat cea aleasa, era inlocuita cu o alta. In majoritatea cazurilor de testare, domnii nu au realizat substitutia “inselatoare” si au continuat sa ofere motive pentru alegerea facuta initial. Majoritatea confabulau, intrucat nu ofereau motive pentru preferinta initiala. Au fost si cazuri cand culoarea parului n-a contat pentru dumnealor. Nu ca te-ar surprinde. (hihi)
Vrei sa stii ce este cu adevarat surprinzator? La finalul testarii subiectii au fost intrebati daca in cazul ipotetic al unei substituiri de poze, s-ar fi bunghit de aceasta inselatorie. Stii ce au raspuns barbatii nostri? In proportie de 84 la suta au raspuns ca da, s-ar fi prins de inselatorie. Acest fenomen a fost numit choice blindness. (Nu, draga mea, nu este un fenomen specific doar barbatilor). Putem adauga, fara sa gresim, si eticheta de “incredere oarba” ce descrie, adesea, specimenele homo sapiens, daca e sa ne amintim si de alte iluzii.
Oare acesti subiecti raspundeau la intrebarea formulata de cercetator sau la alta? Sa ne amintim ca oamenii cand trebuie sa raspunda la o intrebare dificila, vor oferi un raspuns la una mai usoara care a inlocuit-o pe cea dificila, dupa cum ne invata Daniel Kahneman si Amos Tversky (1982). Daca esti ca mine (acelasi gen) nu cred ca ai o problema in a decide instant care-ti pare mai mult ori mai putin atractiva. Folosesti cumva criterii sau etaloane de masura pentru atractivitate? Sigur ca-mi poti oferi motive. Insa, banuiala mea este ca vei raspunde la o alta intrebare. Sa zicem ca ar fi “Cu care iti vine sa te cotai?” sau “Care te-ar gasi mai atractiv?”. Motivele pentru ai facut o alegere s-ar putea sa coincida sau nu cu ceea ce spui, insa nu cred ca putem afla adevarul chiar daca poti crede ca este. Increderea intr-o credinta oarecare nu o face adevarata. Daca tu (nu neaparat tu care citesti) crezi in gandire pozitiva care atrage intamplari bune in viata ta, nu face din legea atractiei o realitate. Ramane in continuare o bazaconie tipica unei gandiri infantile.
Petter Johansson si colab. au realizat si alte studii (si cu femei). Unele cu arome de ceai si de gemuri care s-au defasurat intr-un supermarket unde cumparatorii erau invitati sa deguste ceaiuri si gemuri. Majoritatea a oferit cu usurinta motive pentru preferintele lor. Chiar si in situatia in care, cumparatorul servea din nou (a doua oara) din gem sau ceai (altul decat cel initial), cei mai multi isi justificau in continuare alegerea (initiala), fara a realiza ca o doua degustare era dintr-o aroma diferita.
Inventam povesti care ne par plauzibile fara a avea nici macar indicii vagi despre masura realitatii ei. Dupa cum ne “lamureste” o platitudine, “fiecare cu realitatea lui”. Doar ca in pofida acestei “perle de intelepciune” avem o realitate obiectiva, descrisa, cu o oarecare acuratete, de metoda stiintifica. Ai, desigur, libertatea ca tu sa comunici intr-o limba inventata, in copilarie aveam asemenea obiceiuri, si te intelege cu cei asemeni tie, din aceiasi categorie. Detii, impreuna cu ceilalti, propria sintaxa si gramatica, propria semantica, insa cand vrei sa te intelegi cu cei mai multi sau cu altii din alte categorii, te raportezi la conventiile agreate, nu la o conventie solipsista.