Omul refuză durerea, frustrarea, supărarea, de altfel, orice emoție negativă. Refuză în loc să accepte, să le permită să fie, să coabiteze cu ele. Evident, la fel cu gândurile asociate. Ce face cu ele? Neagă, ignoră, suprimă și raționalizează. Sau abuzează de substanțe și de alte mijloace prin care își procură placerea ca substitut la emoții și amintiri dificile. Iar marketingul și surata ei advertisingul îi pun la dispoziție nenumărate ocazii de consum și compensație hedonică.
Literatura empirică documentează patru mari strategii de evitare: (1) distragerea atenției – facem lucruri ce ne extrag din emoțiile și gândurile dificile; (2) ocolirea situației asociate cu negativitate chiar și când e necesar rațional să te afli în ea; (3) ruminația sau analiza excesivă a situației; (4) abuzul de alimente, sex, jocuri și substanțe (alcool și droguri psihoactive).
Chiar și cei mai echilibrați dintre noi apelează la ele mai mult ori mai puțin. Problematic este atunci când evitarea te împiedică să ajungi undeva, să îți atingi un scop ori să ai o viață emoțională (relativ) bună pe termen lung. Spre exemplu, ca să ai dinți, ești nevoită să treci prin nițică durere chiar și cu anestezic și apoi anti-inflamator (dacă Ketonal sau Ketorol ar fi un zeu, m-aș închina la el dimineața, la prânz și seara). Mai ales dacă îți faci un implant.
Vrei o casă, atunci faci economii, îți faci credit (dacă ai din ce) și te abții de la multe. Vrei să ai o diplomă, atunci faci eforturi și studiezi, participi la ore și examene și suporți profesori într-o ureche sau plecați de-a binelea cu sorcova. Vrei o afacere, atunci te împaci cu riscul și birocrația sadică a statului român. Vrei venituri bune și zero riscuri, te înscrii la concurs și intri funcționar la vreo instituție publică (unde regula e meritocrația!). Vrei mariaj sau relație de cuplu, atunci te împaci cu coabitarea și îți cultivi toleranța și compromisul.
Orice pe lumea asta și care contează sau de care îți pasă implică doze de durere și suferință. Evident că nu te ajută să consumi ca înecatul dulciuri, seriale, jocuri video, băutură, sex sau droguri. N-o să poți lucra cu perseverență și îți ratezi scopul. Spre deosebire, cele mai multe vietăți nu pot face asta. Să treacă prin durere cu toleranță și acceptare ca să-și păstreze o direcție. Ele ocolesc. Evită de la bun început. Nu dețin o perspectivă de termen lung.
Prin urmare, îți rămâne să înfrunți, să te deschizi experienței, să tolerezi și, eventual, să accepți dacă nu e loc pentru control. Și mergi mai departe, deoarece merită sau contează în viața ta acel lucru. Ceea ce nu e sinonim cu masochismul, cu acceptarea abuzului, cu resemnarea, cu pasivitatea dureroasă în fața vieții. Diferența o face direcția valoroasă și acțiunile cu semnificație ce te aduc mai aproape de obiectivele tale. Ale tale, insist, deoarece e atât de ușor să crezi că sunt ale tale și, de fapt, să-ți fie induse de cei din jurul tău.
Aici te ajută atenția conștientă și reflecția asupra existenței. Tu ai datoria (de ființă conștientă) să afli sau să descoperi încotro să te îndrepți. Altfel absurdul vieții te poate înghiți de parcă ai fi o insectă. Sigur că poți alege să trăiești ca o insectă – din reflex, însă dacă ai ajuns până aici, mai poți accepta condiția de insectă? Dar închipuie-ți un fluture. Ți se pare că poate alege ceva? Nu, bineînțeles, deoarece e o simplă mașină biologică dar programată nu de ingineri, ci de selecția naturală.
Cine nu e o mașină biologică (simplă?) reflectează asupra vieții, își asumă un angajament și merge după o direcția valoroasă. Viața lui se definește (via reflecție) prin semnificații și sens(uri). Asta face diferența între o vietate și o vietate echipată cu conștiință simbolică. E adevărat că această diferență contează pentru unii dintre noi, nu pentru toți. De aceea, unii oameni sunt automatoni. Sau, în alți termeni, sunt somnambuli. Dacă așa este, atunci ei pot fi treziți. Asta e o problemă existențială pe care o îndrăgesc. Trezirea îți aduce în față nimicul, neantul. Dar asta vine și cu o imensă libertate. De aici încolo, încotro?