Am in fata mea, ca urmare a unor fapte bune din alte vieti, un textbook de psihologie cognitiva (nu m-as fi deranjat din meditatiile mele non-carteziene intr-o zi de sambata, dar urmeaza sa predau aceasta “lighioana” de disciplina). Tocmai am parcurs pasajul introductiv adresat profesorului, iar acum sunt la cel adresat studentului. Atentia mea “s-a impotmolit” la o fraza care poate parea suspecta unora de pe plaiurile mioritice.
Ea, fraza, se refera la dificultatea de a fi psiholog clinician, in zilele noastre, fara o fundatie solida de cunoastere in psihologia cognitiva (serios?!), deoarece majoritatea interventiilor in clinica (terapie si diagnostic) sunt dezvoltate pe baza ideilor cognitiviste. Mesajul continua cu ideea cum ca psihologia cognitiva reprezinta un mijloc pentru psihologii care intentioneaza sa-si testeze experimental ideile oferite de practica clinica, cum ar fi aceea a gandirii inconstiente.
Iar acum, spre completare, ne intoarcem la pasajul pentru profesor. Se zice ca in capitolul 2 este cuprins fundamentul biologic al psihologiei cognitive, deoarece delimitarea dintre psihologia cognitiva si psihobiologie a devenit indistincta. (exagereaza!)
Autorul cartii este un “oarecare” profesor la Yale University. Robert J. Sternberg, pe numele lui (autorul teoriei triarhice a inteligentei), in prezent are 63 de ani, mentiona aceste idei prin anul 1996. Suntem la finele lui 2013.
Mainstream-ul psihologiei stiintifice il reprezinta psihologia cognitiva. Nu psihologia experiential-umanista.