Probabil ti s-a intamplat si tie sa te afli intr-o conversatie si, la un moment dat, interlocutorul tau sa afirme ceva, referitor la experienta ta psihologica interioara, de felul urmator:
“Ai o mare nevoie de dragoste si aprobare”. Sau, “Iti este frica de respingere”.
Aceste afirmatii par cu totul neavenite si simti o oarecare iritare sau, poate, doar disconfort. Daca interlocutorul tau este o persoana pe care o investesti cu autoritate ori incredere vei fi tentata sa-I oferi credit si sa iei ca fiind adevarate afirmatiile ei. Te-a citit!
In realitate, tocmai s-a intamplat sa fii violata (sau agresata). Exact. Ai citit bine.
Violat(a) psihologic.
Cand altcineva, fara disponibilitatea /permisiunea ta (ca atunci cand mergi la psihoterapie, desi chiar si aici exista o limita), iti vorbeste ca si cum ar fi in capul tau, comunicandu-ti cu precizie ce se petrece aici (procesele mentale), se cheama ca te abuzeaza psihologic.
Acestei persoane nu i-ai permis sa intre in capul tau sau nu i-ai oferit un acord pentru o analiza psihologica a proceselor tale mentale. Iar ea, evident, nu ti-a cerut acordul tau sa-ti intre in cap si sa-ti exploreze mintea inconstienta. “Violatorul” s-a insinuat inlauntrul mintii tale (data fiind o tendinta paranoida ne-controlata) si s-a pus pe observat filmul tau (experienta psihologica) interior ca sa-ti comunice (cu emfaza) concluzia evaluarii de critic de film psihologic, desi tu, subliniez, nu i-ai cerut asta.
Experienta ta emotionala interioara iti apartine in totalitate, adica tu esti proprietarul ei cu drepturi depline, deoarece se intampla in interiorul capului tau. Daca cineva “intra” in capul tau se cheama ca incalca aceste drepturi, adica face un abuz.
Ca sa fiu cat mai limpede, ne putem gandi la propria ta locuinta. Nu permiti oricarui individ sa patrunda in interiorul casei tale, deoarece este proprietatea ta, unde poti primi doar anumite persoane apropiate emotional, iar de obicei, inainte de a te trezi cu musafiri in casa, primesti un telefon in care agreezi data si ora vizitei. E adevarat ca se poate intampla ca o persoana apropiata sa abuzeze de spatiul tau locativ. De exemplu, safaca mizerie si sa nu stranga sau sa nu vrea sa plece. Am increderea ca vei lua masuri pentru a-i corecta comportamentul.
Ceva similar se petrece cu viata ta emotionala interioara. Nu poti permite ca altcineva, chiar apropiat emotional, sa-ti faca mizerie, psihologica, bineinteles. Sau, o alta persoana sa-ti intre in locuinta si, eventual, sa faca poze la piesele tale de mobilier (sau la seiful cu bijuterii), pe care sa le posteze pe facebook!. Banuiesc ca am fost suficient de clar, de ce anume, declaratia cuiva care descrie experienta ta psihologica reprezinta o forma de abuz.
Ceea ce un altul iti comunica despre viata ta psihologica interioara poate fi sau nu, adevarat. Nu doar asta e important, ci respectul pentru proprietatea ta: viata psihologica privata. Dintr-o perspectiva morala, evaluezi declaratia cuiva referitoare la viata ta emotionala launtrica, ca fiind o actiune morala? Sper ca, NU, insa, depinde de context.
Poate nu stiai, dar te anunt ca ai acest drept, la o viata psihologica privata. O alta persoana, curioasa, iti poate cere permisiunea in loc sa-si foloseasca “capacitatile telepatice” cu inconstienta, ba mai mult, imaginandu-si ca iti ofera un real sprijin. Altfel, dupa mintea mea, se cheama ca nu iti respecta acest drept. De ce ar avea importanta acest drept? Deoarece fara stii, poti ajunge in situatia in care sa crezi in ganduri, dorinte si emotii straine de tine. Acestea, metaforic vorbind, au fost asezate (inoculate, precum in filmul Inception) inauntrul mintii tale de oameni, aparent, binevoitori. Te poti trezi in situatie in care actionezi in sensul acestor continuturi mentale care nu-ti apartin, dar pe care le-ai preluat de la un altul, cu atat mai mult, daca l-ai investit cu incredere.
Persoanele deosebit de vulnerabile la a face abuzuri (psihologice) sunt cele cu pregatire psihologica (formala/informala) ori antrenate intr-o forma sau alta de explorare interioara (o terapie alternativa, medicina complementara). Tot aici intra si diversi vraci, ghicitoare, astrologi, preoti (duhovnici) si terapeuti de tot felul.
Toate aceste persoane sau “facatoare/facatori de bine” traiesc cu iluzia ca ei pot detecta motivele inconstiente, gandurile, dorintele si emotiile celorlalti. Unele dintre acestea sunt in delir, iar altele sunt in auto-amagire si din ignoranta imping si alte persoane in iluzia (auto)cunoasterii de sine. Acum, nu e cazul sa intelegi ca e imposibila cunoasterea de sine sau ca nu are sens. Dincontra. Dar nu in felul ghicitului, lecturii in palma, in scris, in stele, in aure, in irisi, in simboluri onirice si alte mijloace dubioase incadrate la categoria pseudo-stiinta.