Urmează un examen? Sau un interviu pentru jobul mult visat? A, urmează o întâlnire de dragoste? Simti cum stomacul se face parcă ghem? Încerci să te concentrezi pe altceva. Ghemul din stomac se face tot mai mic si, la un moment dat, dispare.
Ghem în stomac. O senzație fizică provocată de creier. Însă nu e creierul tău, sediul conștiinței, grosso modo. Este al doilea creier sau o sub-diviziune a sistemului nervos autonom, numită sistem nervos enteric (creierul enteric). Unde este el localizat? De-a lungul tubului digestiv, esofag, stomac, duoden, intestin gros si, surpriză!, anus.
Iți listez acum o serie de caracteristici ale acestui sistem nervos enteric (sau SNE):
- este alcătuit din 50-100 de milioane de neuroni; pentru o comparație haioasă, deții în propriile mațe de cinci ori mai mulți neuroni decât un biet șoricel în creier.
- este relativ autonom, independent de sistemul nervos central; informația circulă într-un singur sens, de la SNE spre neocortex, în proportie de 90 la suta și doar 10 la suta invers, de la neocortex la SNE;
- controlează sistemul gastrointestinal;
- joacă un rol semnificativ în sănătatea psihologica si fizica, fiind implicat implicat in variațiile de dispozitie si in tulburarile emotionale si de digestie (nu-i chiar o metaforă ”să metabolizezi emoțiile”);
- produce cel puțin 40 de neurotransmițători;
- produce 50% din dopamină, implicată în reglarea dispozitiilor afective, poftei, dorintei, motivatiei în ansamblu. Stimularea nervului vag – “cablul” prin care SNE comunica cu SNC amelioreaza depresia!
- Produce 95% din serotonină, implicată în reglarea stărilor dispoziționale. Mai mult, serotonina produsă de SNE ajunge în sânge și urcă in plămâni și ficat unde repară celulele din aceste organe!
- Are propriile lui celule gliale de suport (cele care hrănesc neuronii).
Nod în gât, sufocare, fluturi în stomac, furnici care joacă leapșa de-a lungul esofagului reprezintă senzațiile provocate de creierul enteric (putem să-l psihologizăm numindu-l ”sine enteric”). Ele apar când ”evaluezi” situația în care te afli ca fiind delicioasă, ptiu!, periculoasă. Din informațiile care ajung de la sinele enteric la SNC (prin nervul vag și ganglionii prevertebrali) foarte puține mai “urcă” la un nivel subtil, la sinele conștient, astfel încât tu (cititorul) să conștientizezi senzațiile specifice.
SInele enteric este extrem de “priceput” în detectarea situațiilor periculoase și amenințătoare vs. situatii confortabile și prietenoase. Dânsul are experiență îndelungată, o istorie de 500 de milioane de ani, fiind primul sistem nervos care a evoluat la vertebrate. Din acesta s-a dezvoltat, ulterior, sistemul nervos central (creier și măduva spinării, dacă ai așa ceva; iartă-mă, tocmai te-am făcut nevertebrată).
De aceea, putem crede că e posibil să conștientizezi, când te afli într-o situatie de alegere, ceea ce îți sugerează sinele enteric pe limba lui: senzatii viscerale, fiziologice, adică fluturi, furnici și alte gâze mici; nu, nu și gândaci mici și roșii. La o răscruce pe drumul vieții… te poți întreba așa: Să o iau pe drumul A ori B? Ca să primești ”sugestia” dumnealui, faci în felul următor:
Creezi scenariul A cu imaginația (da, îți trebuie nițică imaginație) și îți iei atenția frumos de la ai noștri politicieni excepționali la meschinărie (de altfel, e meseria lor de bază). Și o duci cu blândețe pe senzatiile din măruntaie, senzațiile viscerale. Ia vezi, cum te ia de la lingurică? S-ar putea să descoperi sugestia oferita de acest prim creier. La fel faci și cu scenariul B.
Ce sugerează acest sine enteric? Ca să poți asculta “sugestia” lui, trebuie să fii atentă și așezată într-un loc mai ferit, ca într-o meditație, ca să poți detecta semnalele corporale. Te asigur că sunt acolo. El nu doarme nici măcar în somn profund. E treaz de milenii toată ziulica și toată noaptea, deoarece oricând ar putea tăbărî pe tine un prădător tupilat în tufișuri. Din perspectiva lui, nu uităm, așa cum nu uităm nici de perspectiva feudală a multor popi și politicieni de astăzi.
De ce are așa mulți neuroni?, te poți întreba dacă ești (sau nu) curioasă. Un răspuns e că foamea și ingestia hranei au de-a face cu frica. N-ai zice, corect? Nu, in vremurile noastre, când nu există pericolul să te pândească vreun prădător, iar tu s-o simți și s-o iei la sănătoasa cu șnițelul în dinți. Strămosii noștri, hominizii, trăiau cu această spaimă și haleau la mare viteză, vigilenți fiind la tufișurile din jur.
Inaintașii lor, alte mamifere, au procedat exact la fel. Iar dacă urmărești un documentar pe Nature cu animale de orice fel aflate la o masă copioasă vei vedea acest comportament.
Îmi veni în minte o clientă care, în timp ce își lua cina, a primit vestea că verișoara sa a fost agresată în scara blocului. A scăpat teafără. Dar clienta mea, auzind vestea când mânca, a reacționat cu o teamă intensă simțind un ghem dureros în abdomen. In următoarele zile abia dacă a reușit mănânce cât să evite leșinul, deoarece stomacul ei a rămas “încleștat” din momentul primirii acelei vesti.
Creierul enteric controlează sistemul gastrointestinal și îl pregătește pentru digestie ori de cate ori ai la dispoziție hrană. Tot el, în caz de pericol, comandă suspendarea digestiei și trecerea în modul de “luptă” ori “fugă”.
Să trecem la partea de lucru și să vedem cum ne descurcăm cu ghemul. Da, că tinde s-o ia la vale. Entericul tinde să exagereze. Ori astăzi, teama și anxietatea sunt de multe ori nepotrivite. E un stres, ca motivat de acest creier, să stai într-o încordare aproape perpetuă, pândind te miri ce să iasă din… dulapuri sau de sub pat? Exagerez, dar nu mult.
Ca să te descurci cu ghemul, dar nu pe loc, poți experimenta cu comportament prosocial (atunci când ajuți alți oameni). Are legătură cu compasiunea. O altă metodă, tot de termen lung, e să faci exerciții fizice ce solicită abdomenul (abs & core). Iar pentru descâlcirea lui pe loc, aproape instant, poți apela la tehnici de respirație exotice, ca tehnica Ujjayi. Câteodată merge și mângâiatul pe burtică, după cum fac mămicile cu puii lor. Mult mai bine merge cu niscaiva tehnici subtile, dar le păstrez la secret. De altfel, antrenamentul mușchilor abdominali și ai spatelui, de exemplu prin posturi dinamice, stimulează nervul vag (la fel și respirația profundă). Ce caută aici nervul vag? Are de-a face cu anatomia și fiziologia, dar și cu psihologia sănătății. O altă poveste pentru altă dată.
Ca să închei, merită să reții concluzia pe care o repet obsesional. O repet, deoarece funcționează pe termen lung. În cazul unor simptome (și nu doar), tratamentul psihologic (treabă diferită de consiliere), ca să nu rămână doar psihologic (la nivelul psyche-ului), trebuie completat cu antrenament corporal (și modificări comportamentale foarte specifice), de preferat predominant aerobic. Cine (se) mișcă, trăiește bine.