Cu ajutorul rutinelor bune. Asta-i tot, poți citi altceva. Da, sunt redundant. Nu-i primul articol publicat despre obiceiuri. Și, poate, nici ultimul. O mare parte din viața de zi cu zi e totuna cu obiceiuri, bune și nebune. Rutina înseamnă o acțiune mecanică, ca de ceas.
Funcționăm pe modul de auto-pilot (automat) când realizăm o acțiune/sarcină ce nu ne solicită mental sau ne solicită foarte puțin. Să aprinzi acea păcătoasă țigară și să tragi din ea înseamnă că funcționezi pe modul de auto-pilot. Anumite structuri cerebrale asociate într-o rețea, numită default mode network (DMN), rulează auto-pilotul.
De exemplu, fumatul e o rutină și orice rutină funcționează ca mașina de spălat rufe. Ești pe auto-pilot, creierul tău rulează pe DMN, fără gândire conștientă. Cum să opresc rutina?, mă întrebi. Te poți extrage din rutină dacă însoțești acțiunea cu atenția conștientă. Iar la un moment dat, vei putea să-i pui capăt dacă îți stabilești asta ca scop. Nu merge fără conștiința orientată asupra ei. Nu merge nici dacă scopul e vag formulat.
O schimbare pozitivă presupune stabilirea unui scop valoros pentru tine (nu pentru alții din jurul tău). Spre exemplu, Ionuț învață o limbă străină și e un scop valoros, dar puțin specific și deloc măsurabil, deocamdată. Vezi bine că schimbarea nu poate fi pornită dacă te afli pe DMN (nu DMT că dai în altele). Trebuie să treci pe modul gândirii conștiente și să reflectezi la problema ta.
Ca să afli ce înseamnă un scop pentru tine, reflectezi asupra lui (înainte să postezi pe feisbuc). Te întrebi (că așa începe reflecția): Ce înseamnă acest scop pentru mine? Sau, ce diferențe ar putea face în viața mea realizarea acestui scop? Ionuț vrea să se mute în altă țară. (Prefer numele Ionuț pentru personaje fictive; probabil pentru că aveam un prieten bun, pe vremea liceului, cu acest nume). Își dorește să trăiască într-o țară funcțională (nu cu gândire feudală), cu autorități publice (poate și cu politicieni?) amabile, serviabile și interesate de binele cetățenilor (nu de binele câtorva asociați conectați politic).
Un scop bine formulat, în termeni specifici, realizabili și măsurabili, înseamnă realizarea lui pe jumătate. Ca să îți rămână bine fixat trebuie să-l notezi. Nu să-l păstrezi în minte. Verba volant scripta manent. După ce-l notezi (nu pe un petic de hârtie), trebuie să-l anunți public. Apoi, să cauți un grup de suport sau măcar o persoană de suport. De dorit una care nu te critică, nu te descurajează, nu te presează, dar te stimulează și încurajează.
Scopul lui Ionuț e să învețe limba franceza treizeci de minute șase zile din șapte. Observi că e specific și măsurabil. E important, deoarece numai astfel poate fi monitorizat. Monitorizarea progresului contribuie la motivație. Iar motivația nu e o vreo esență misterioasă dinlăuntrul tău. Înseamnă și un scop bun, aproape ca un ghiont. Simți că te pune în mișcare (nu browniană).
Dar se poate întâmpla să nu-i iasă. Învață doar cinci din șapte. Mare necaz? Deloc. Aici, o persoană ambițioasă suferă amarnic. Fără să fie conștientă se poate ”programa” pentru eșec. Să-și propună scopuri nerealizabile, de dragul unor repere înalte. Din ambiție (sau motivație de performanță), după eșec, își propune cinci zile câte șaizeci de minute. Și din nou, mare surpriză, eșuează.
Scopul nu e pentru a demonstra altora cât de ”extraordinară” poți fi. Nu ești, deoarece ești limitată de condiția umană. Efortul, concentrarea și timpul sunt resurse limitate. Nu există resurse latente ce trebuie activate după cum te învață acei guru cu diplome în psihologie din reclame, emisiuni și feisbuc. Aceștia sunt preocupați de propria reputație, nu de oameni. Dacă ții morțiș să ratezi, apoi să abandonezi, îți vei propune scopuri ambițioase sau vag formulate. Dacă Ionuț nu-și atinge scopul, nu e pentru că are un defect de personalitate (sau o karma rea). Nu e leneș, comod, amețit, visător sau mai știu eu cum. Problema e adesea legată de scop deoarece când stabilim scopuri rezolvăm problemele întâmpinate.
Când formulezi ce ai de făcut, ai grijă să o faci în termeni realizabili, pe măsura capabilităților tale. Scopul nu e pus acolo ca să-ți dea bătăi de cap, să-ți frângi stima de sine, să ai motiv ca să te biciui, ci să-l poți atinge și din aproape în aproape să progresezi. Nu dintr-o dată, ci treptat, organic, după cum crește o plantă (nu că ești o plantă!).
Deci, ajustezi scopul și privești la tine cu ochii unui experimentator amabil, de preferat. Nu te ajută să te vezi prin ochii unui antrenor/profesor plin de compasiune ca broasca de păr. Urmează să faci o probă empirică: Cum merge dacă Ionuț învață în sesiuni de 30 minute doar trei zile din șapte? Ce zice Vocea? Da, vocea din cap. Că nu mai pare un tip ambițios? Nu mai e un ins extraordinar? Dacă s-ar putea să bați din palme și să-ți aterizeze învățătura direct în sinapse, ar fi minunat! Apropos de limbi străine, și aici există gurușei care îți dau lecții despre cum poți să înveți o limbă străină în șase-nouă săptămâni. Și, eventual, fără pic de effort. Atracția extraordinarului!
Întotdeauna negociezi un compromis. Înlăuntrul tău, metaforic, se află un elefant. Dacă sinele conștient e vizitiul, atunci sinele inconștient e elefantul. Pui biciul pe el? Te asigur că te va trânti de vei vedea stele verzi, de vei fi nevoită să chemi pe cineva să te strângă cu fărașul.
Repetiția asigură formarea unei rutine. Dar nu fără recompensa pentru ea, atât psihologică, cât și materială. Ionuț s-ar putea să simtă mândrie sau confort odată ce-și atinge scopul. Sau, capătă tot mai multă încredere că se descurcă. De altfel, este exact ceea ce urmăresc psihologic în lucrul cu Ionuț. Scopuri mici, pe care Ionuț le atinge, ceea ce îi întărește sentimentul că se descurcă (by the book, auto-eficacitate percepută). Recompensa materială poate fi orice concret și ce-ți provoacă plăcere (acele guilty pleasures). Ca să funcționeze trebuie să fie dată imediat după rutină. Sau, ca la copii, poți creea un sistem de puncte pe săptămână. Dacă la final, faci X puncte, poți merge să-ți cumperi ceva drăguț sau să halești un mic tort de ciocolată (să fie mic, mic cât o amandină).
Nu subestima motivația de acest fel, prin recompense. Funcționează mult mai bine decât îți imaginezi. Dacă ești angajat, primești, evident, o remunerație. E recompensa ce te face să te ocupi de sarcinile de la serviciu. Dacă n-ai mai primi-o, te mai ocupi de acele sarcini de lucru? Nu prea cred, te ocupi anticipând recompensa. Asta se mai cheamă motivație 1.0. Da, deoarece există și cea 2.0, bazată pe un alt model motivațional (care?). Dar e altă poveste.
Scopul mai larg al lui Ionuț e să se mute în altă țară. Nu-i prea specific, nici măsurabil, nici realizabil. Pare mai degrabă o țintă sau direcție ce trebuie definită prin scopuri realizabile și măsurabile. De aceea, să învețe o limbă străină câte x minute în fiecare zi e un alt scop. De unde și cu cine pot deveni alte scopuri. Și tot așa.
O schimbare pozitivă începe cu un scop bun (sau mai multe). Și se încheie cu un obicei bun.