Îți e teamă să zbori? Evident, cu avionul, nu pe aripile vântului.
Sinele conștient și rațional cunoaște, poate, că avionul e cel mai sigur mijloc de transport. Am citit pe undeva că pe anul 2018 rata accidentelor a fost de 1.35 la un milion de zboruri. Adică un accident (unul singur) la fiecare 740 000 de zboruri. Mai repede poți fi lovit de un fulger. Ai o șansă la șaizeci de mii să mori de la fulgerică pe durata vieții (65-70 ani).
Îmi imaginez că ești o persoană cu frică de avion. Așa că întreb: ”Te scapă acest argument de senzațiile de panică (transpirații, bufeuri, puls crescut, salivația, încordarea)?” Dacă anxietatea (sau stresul zborului) răbufnește în atacuri de panică, argumentele sunt de prisos. Oricum ele pot fi răstălmăcite în fel și chip.
O minte anxioasă poate gândi ”Și dacă chiar eu mă nimeresc exact în acel zbor din cele șapte sute de mii?!”. Nu văd niciun rost în a te confrunta cu iraționalitatea aviofobiei. De altfel, nici cu alte frici iraționale nu prea merge. Iată de ce am virat către modelul comportamental (a scientific cockroach, ptiu!, approach). Nu dintr-o dată, căci nu-i așa simplu ca viratul la dreapta cu cedează trecerea.
Ceea ce merge aproape negreșit e terapia prin expunere graduală. Înseamnă să pregătești (să exersezi) un răspuns concurent la acei stimuli-trigger pentru simptome de panică. Prin literatura de specialitate găsești așa: să te relaxezi muscular, să respiri diafragmatic sau să râzi amintindu-ți o glumă sau imaginându-ți o situație comică. Mai poți apela la jucatul pe smartphone, la ascultatul de muzică și altele, depinde de creativitate și dacă funcționează pentru tine. Spre exemplu, cineva care zboară des privește la poze cu copiii lui (nou comportament) atunci când apar primele senzații de teamă. În idiom tehnic, senzațiile fizice au căpătat funcția de prompter (determinant) pentru noul comportament. Odată realizat, devine întărit prin consecința emoției de liniște și calm (positive reinforcer) la concentrarea pe fotografia cu cei mici.
Nu există o rețetă. Nu oricare răspuns concurent (cu răspunsul anxios) merge la oricine. Fiecare caută acea acțiune simplă ce-i trezește emoții pozitive sau plăcute. De exemplu, cineva poate apela la o fantezie erotică imediat ce simte primele semne de alertă. Atenția e captată de scene erotice și plăcerea excitației. Uneori, nu-i lipsesc nici stimulii exteriori dacă deschide ochii și privește cu discreție în jurul său. Iar ca să meargă în situația zborului, el trebuie exersat de mai multe ori înainte.
În cazul aviofobiei, mă întreb cum te poate ajuta o ”talking therapy”? Întreb, deoarece am fost mare amator de așa ceva, din aceea orientată pe insight. Să ai ”insight” vizavi de presupusele cauze aflate în inconștient sau, mai precis, în amintirile tale din copilărie. Așa că terapeutul are de ”săpat” cu clientul (la grădina cu legume face bine la sănătate). Apropos de ”săpături”, într-o interpretare psihologizantă și halucinantă, avionul poate fi… simbolul pentru uter. Realizezi? Urmează să urci în uter și să zbori cu el. Evident că nu ai niciun control. Te panichezi la turbulențe? Așa ai simțit pe timpul travaliului de la naștere. Iar dacă te înfricoșezi înainte să urci în uter, pardon, în avion, atunci e pentru că refuzi regresia la stadiul intrauterin. De ce? Ai avut o experiența traumatică pe când ”locuiai” în pântecul mamei. De unde știi? Păi nu vezi ce frică ai de avion. Nici nu te apropii de el.
După stand-up comedy cu năzbâtii acreditate, un alt răspuns concurent poate fi reflecția asupra morții și lipsei de control ca, în final, să le accepți. Poftim? Glumești, Tiramisule! Oamenii se feresc să ia contact cu lipsa de control. Cu moartea, nici atât. Sunt subiecte tabu. Cum te-au învățat mami și tati? Rândunica trăiește în raiul păsărilor, la fel motanul, cățelul și porcul de Crăciun, fiecare cu raiul potrivit. Bineînțeles, bunica și bunicul se află dincolo, într-o lume mai bună. Ca să fie ”creepy”, ei te salută de dincolo și când îți va veni rândul, te vor întâmpina cu căldura și lumina de la capătul tunelului, puiu mamii! Cei mici sunt feriți de contactul cu evenimentul morții. Nu sunt lăsați să observe nici măcar ritualul de înmormântare. Să participe, fugi de aici!
O persoană credincioasă (practicantă religios) se simte mai în control de la bun început. Are credința de partea ei, că Almighty are grijă de ea, indiferent de rezultat. Acceptă voința divină și se abandonează Lui.
Meditația asupra morții implică absența totală a controlului. Im Flugzeug kann man nichts machen. În avion, nu mai poți face nimic, deoarece nu e nimic de făcut. Urmezi instrucțiunile și speri (sau te rogi) să ajungi cu bine (pe lumea cealaltă?). Te asigur că vei ajunge teafăr (și nu fac PR-ul companiilor de zbor), fiincă te-am citit după aură.
Lipsa de control (asociată situației în sine de pasager la bordul aeronavei) poate fi un trigger pentru panică. Și chiar este pentru persoanele cu ”issues” pe control, adică acelea care n-au îmbrățișat ideile din manualul unui grec pe nume Epictet. Ei țin morțiș să dețină controlul pe orice (întâmplări, situații, animale, oameni, copii, relații, treburi, proiecte). Iată ce-i poate aduce în bucluc în situația zborului. În avion, nu există nimic de făcut ca să controleze situația și experiența zborului, iar asta duce la trăiri de neliniște, neputință și atacuri de panica.
Dacă ești o astfel de persoană (înamorată de control până la bucluc), nu-ți rămâne decât să lași controlul pe seama piloților (de altfel, realitatea). Apoi, să cazi la pace (ce verb am găsit) cu toate aceste trăiri, dar și cu situația în sine. Să accepți ceea ce este așa cum accepți răsăritul și apusul soarelui. Ca într-o meditație budistă, panica și frica, dar și scenariile catastrofice asociate, se vor topi ca prin farmec în oceanul infinit al conștiinței asupra clipei.
Fiind la final, te las să reflectezi la această propunere. Cum ar fi să iei fiecare zbor ca oportunitate în care să contempli iminența morții și lipsa de control? Să îți oferi acele momente în care ești față în față cu ”șansa” de a nu mai fi…