Ești terorizată de puiul de om care îți cere insistent dulciuri? Cu lacrimi, țipete, smiorcăieli, cu expresii înduioșătoare? Îți face o moacă din aceea de te ia cu leșin de drag (cuteness effect)?
Nu mai vrea să mănânce decât dulciuri? Și face ca toți dracii după ele? Dacă așa e, atunci ai o problemă. Se mai cheamă problema zahărului. Pare de nerezolvat îndeosebi de sărbători.
Dulciurile, în diverse forme fermecătoare, sunt pretutindeni și, odată cu aceste sărbători, abundă. Au abilitatea naturală de a ne tortura cu picătura chinezească pe noi, adulți, darămite pe un pui fără tărie în auto-control. Dacă există Diavol, după cum te minte popa, atunci el este dulcele care se insinuează în viața ta cu complicitatea ”rudelor” din marketing și publicitate.
Tortura drăcească apare pe fondul unei stimulări excesive. Creierul tău e amorsat (sau pregătit de reacție) de la bun început. Sărbătorile de iarnă sunt asociate în percepția publică cu excesele de hrană și alcool, iar marketingul profită de această asociere.
Pofta de dulce, asociată, evident, plăcerii, are rădăcini ancestrale în creier. Mulți oameni încearcă să lupte cu ea prin strategii raționale. Își aduc argumente peste argumente cu așteptarea că se pot abține. Vestea proastă e că niciodată nu vor câștiga războiul (nu chiar niciodată, ci până la moarte). Cel mult, dacă sunt dotați genetic cu tărie în autocontrol, pot câștiga pe termen relativ scurt.
Am văzut psihologi visători pe la TV care tot îi dau înainte cu educația. Ei visează că o lecție despre zahărul din dulciuri și vitaminele din legume o să-i țină departe de jeleuri. Poftim? Să le ții lecții despre cum dulcele din prăjiturici și bombonele e nesănătos, iar brocoliciul și morcoviciul sunt delicioase. Fugi de aici! Cine să te creadă?! Vrei să-l înveți pe cel mic raționalitatea unei alegeri? Această strădanie e absurdă și eșuată din start. (Chiar și la adulți are șanse mici de succes). Sunt importante și lecțiile, dar nu prea modifică nimic comportamental. Pe copii îi ajută cel mai adesea învățarea comportamentală – să sprijini prin întăritori pozitivi și negativi comportamentul dorit. (Recompensa e doar un întăritor pozitiv, pentru că există și unii negativi dar care nu sunt pedepse). Dar și socială, când observă și imită ce fac (cum se comportă) alți copii apropiați sau de aceiași vârstă.
În continuare, vei afla ce ai de făcut ca să rezolvi problema. Am încropit pentru tine o listă ce are la bază învățarea comportamentală și socială:
- Ascunde toate dulciurile din casă. Puii de om sunt cu ușurință ”activați” de stimuli, adică tot ce are legătură cu dulciuri de orice fel. Deoarece, nu pot controla pofta, pe care o simt urgentă și de neoprit, vor să consume și fac tot ce pot ei, cu determinarea prădătorului înfometat, să obțină dulcele.
- Ocolește, când e posibil, magazinele și rafturile cu dulciuri. De exemplu, nu-l lua la cumpărături. Mergi cu el în parcuri de joacă (unde sper că părinții nu-și servesc copiii cu dulciuri).
- Nu-i lăsa toată punga sau un platou cu prăjiturici. Deoarece nu are control pe impuls, fiind supra-stimulat, se va strădui să halească cât poate, uneori, până vomită. Am observat asta la restaurantul unui hotel all inclusive. Puii de om au tăbărât pe platouri ca termitele și au ras tot în câteva minute. Apoi, au trecut la înghețată. N-au mai rămas decât firimituri spre frustrarea copilului meu interior (sîc!) care și-a făcut o prioritate din a pândi apariția următoarei tranșe. Și ca prin magie, au apărut alte prăjiturici pufoase și cremoase. Ghici ce au făcut ”termitele”? Fiind în ceată, păreau de neoprit. Nimeni nu mai încerca. Părinții lor păreau înfrânți într-un context potrivnic (chiar și vizavi de poftele lor).
- Nu ceda la rugăminți fierbinți sau plânsete tragice, surâsuri angelice sau declarații demonice. Păstrezi controlul și disciplina ca să-i reglezi comportamentul.
- Vei servi puiul drăgălaș cu porția (creezi, astfel, o regulă). Dacă mai cere o dată, în mod direct verbal, mai poți oferi o porție. (Nici cu rigiditate nu ajungi departe). Apoi te oprești nu fără a-l lăuda că e cooperant cu tine.
- Să nu-l hrănești cu dulciuri în loc de hrană, chiar dacă refuză să mănânce. Va vrea tot mai mult dulce. Trebuie învățat să mânânce hrană de calitate și apoi să primească dulce cu porția. Uneori poate primi un pic mai mult, dar nu prea mult.
- Încearcă să nu faci din dulciuri unelte pentru manipularea lui. Îndeosebi te vei feri să faci din dulciuri o pedeapsă. Dacă nu taci, nu mai primești. Ține de disciplina alimentației să fie învățat cu dulcele ca parte din mesele zilnice fără să-i atașeze alte semnificații. Învață, astfel, că prăjiturica urmează după masă (principiul contiguității temporale) indiferent de ce face în restul timpului. În acest fel vei întări și comportamentul de hrănire regulată.
Aceste sfaturi devin inutile dacă mama soacră sau mama ta nu ține cont de disciplină. Nu-i grav dacă mergi (sau vine) rar în vizită. Dar dacă prezența dumneaei e zilnică devine ”problema Bunica” care îți poate sabota efortul. Se știe că bunicile sunt mai tolerante și disponibile să facă pe placul nepoților. Deci, mare atenție la bunica. Și mult mai mare în ceea ce te privește. Chiar așa, tu ce fel de relație ai cu dulciurile? Extremistă? Totul sau nimic? Ambivalentă, genul hate-love? Reprimată și negată? Hedonică și fără limite? Sau, disciplinată, cu reguli clare?