Notorietatea lui Freud a lăsat o amprentă adâncă în conștiința publică vizavi de ceea ce reprezintă psihologia. Pe meleagurile noastre, majoritatea continuă să vehiculeze termeni precum psihic, psihism, boli psihice, aparat psihic, psihosomatic. Toate au ca origine psihologia freudiană. Pe aceiași linie de gândire mai avem conceptualizarea freudiană cu inconștientul, idul, eul și supra-eul, mecanismele de apărare, proiecțiile, complexele.
Psihologii și psihiatrii, laolaltă cu fanii lor, aflați într-un fel de concurs de intelectualizare, interpretează orice tresărire sufletească și conduită a cuiva în cheie freudiană și trăiesc probabil momente orgasmice când descoperă vreo inedită explicație ad-hoc dacă o alta nu se potrivește. Câțiva dintre aceștia apelează și la conceptele lui Carl Gustav Jung ca să-și îmbogățească fanteziile explicative. Însă, toate acestea au de-a face cu psihologia modernă cam cât are de-a face biserica cu evoluționismul lui Darwin. Într-adevăr, e alegerea lor dacă vor să gândească psihologic la nivelul secolului nouăsprezece.
Popularitatea lui Freud cu teoriile sale e nejustificată. Studenții sunt uimiți să afle că din cea mai mare asociație profesională de psihologie din lume, adică APA, un foarte mic procent de membrii săi mai oferă psihanaliză. Cât de mic? Mai puțin de 10 la sută. Iar din altă mare asociație, the Association for Psychological Science, aceia care oferă psihanaliză sunt mai puțin de 5 la sută.
Aceasta e reprezentarea de astăzi a teoriilor freudiene și psihanalizei. Datele pot fi găsite în primul capitol din acel textbook de care amintesc obsesiv aici. De altfel, Keith Stanovich, autorul acestui textbook, își începe primul capitol cu problema ”Freud” de unde și titlul acestui articol.
Bănuiești ce reprezentare are Freud cu teoriile sale prin textbook-uri? Să iau exemplul unui popular textbook din 2018 cu aproape șapte sute de pagini. Doctor Freud și teoriile sale sunt adunate la… o pagină din șapte sute. Mai precis, are două-treimi de pagină la un capitol despre somn și vise și o treime la un capitol cu istoricul disciplinei.
Totuși, să dăm partea leului. Contribuția doctorului Freud la știința psihologică a fost intuiția sa vizavi de inconștient. Într-adevăr, oamenii sunt influențați în acțiunile și deciziile lor de multiple procese inconștiente, dar care operează altfel decât credea dumnealui.