Milioane de euro au fost cheltuite pentru reclamele negative de pe pachetele de tigari al caror efect a fost zero. Nimeni nu a facut un studiu experimental pilot pentru a determina un potential efect asupra fumatorului. Probabil, psihologii din tara, desi deloc in cantitati neglijabile, sunt valorizati in aceeasi masura ca starea de sanatate a cetateanului roman. Unicul efect asupra fumatorilor este hazul (“Dati-mi va rog tigari cu cancer, nu cu impotenta.”).
Nu cred ca fumatorii sunt oameni prosti, lipsiti de inteligenta si nici fara ambitie. Nu sunt nici persoane fixate in stadiul oral dupa cum pretinde teoria freudiana (bazata pe studii de caz). Nu prea vad cum niste ilustratii grafice sinistre ar putea creste motivatia unui fumator sa renunte la tigari. Chiar daca s-ar inregistra un efect ar fi doar, poate, pentru scurt moment fara impact in privinta deciziei de a renunta la tigari. Iar explicatia psihodinamica si terapia psihanalitica nu sunt de niciun ajutor in tratamentul dependentei, nu doar in privinta nicotinei. Cercetarile empirice asupra metodelor de tratament identifica tehnica interviului motivational, bazata pe teoria motivationala a schimbarii (vezi ciclul schimbarii Prochaska si DiClemente), ca fiind eficienta in cazurile de dependenta.
Un fumator poate cunoaste riscurile asociate fumatului si cu toate astea sa nu poata renunta. Ai citi bine. Nu poate nu pentru ca nu vrea cu adevarat, adica nu are ambitie. NU POATE, deoarece dependenta de nicotina este o boala care perturba sistemul recompensei si sistemul controlului inhibitor la nivel cerebral. Pe limba noastra cea de toate zilele, fumatorii (dependenti) au un control redus sau inexistent, asupra impulsului de a fuma, raportat la gratificatia imediata oferita de tigara in pofida oricaror rationamente sanatoase.
Este o afirmatie valabila pentru orice tip de dependenta. Un fumator la fel si oricare alt dependent de droguri (nicotina este un drog!) desi intelege foarte bine riscurile la care se expune prin comportamentul de consum, continua sa fumeze, cautand diferite strategii prin care sa poata renunta. O astfel de persoana se cheama ca se afla in stadiul contemplarii conform teoriei lui Prochaska si DiClemente. Sa judeci un fumator (sau un alt dependent) ca fiind fara ambitie sau sa-I tii lectii de morala sanatoasa mi se pare prostesc, deoarece nu stii ce vorbesti si nu faci decat dovada de ignoranta grava.
Ce parere ai daca la randul tau, fiind o persoana sanatoasa, te abtii de la lectii moralizatoare, adica iti exersezi capacitatea de control si iti inhibi impulsul de a comenta fara rost (deoarece nu e de niciun ajutor)? Poate iti imaginezi in ignoranta ta ca daca tii astfel de lectii despre stilul de viata sanatos poti motiva un fumator sa renunte?
Este totuna cu a vorbi unui bolnav depresiv despre beneficiile gandirii pozitive si a-l culpabiliza pentru perspectiva lui negativa. Nu faci altceva decat sa-I transmiti mesajul ca el sau ea nu este OK, este o persoana rea ca sufera de aceasta boala si ca nu vrea cu adevarat sa redevina o persoana optimista. Tu, daca te-ai pricopsit cu o gripa, ti-ar placea ca cineva (mai ales, o persoana investita emotional) sa-ti tina o lectie despre cum nu te-ai protejat de virusi, in loc sa-ti dea un ceai si o aspirina si sa te intrebe cum te simti?
Fumatorii dependenti aflati in stadiul contemplarii se confrunta cu ceea ce cheama disonanta cognitiva. Spre uimirea mea, teoria disonantei cognitive (validata empiric, revizuita si completata de teoria auto-justificarii), cu o istorie de peste 50 de ani in psihologia stiintifica, nu este cunoscuta de majoritatea studentilor psihologi din anul III, multi dintre acestia fumatori. Desi il cunosc bine pe tata Freud, fumator de trabuce, si pe fostul sau discipol Jung, care-si batea la fundul gol pacientele in ideea ca le trateaza de anorgasmie, multi studenti care urmeaza sa sustina examenul de licenta in psihologie, fie nu au auzit, fie orice urma mnezica s-a sters din hipocamp, de Leon Festinger si de Elliot Aronson, autorii acestor teorii.
Pentru reimprospatarea memoriei, disonanta cognitiva este atunci cand doua cognitii (idei, ganduri) se afla in contradictie. Iata un exemplu de disonanta cognitiva in cazul fumatorilor:
Eu fumez si stiu ca fumatul provoaca cancer.
Cred despre mine ca sunt o persoana rationala.
Aceste doua afirmatii nu se potrivesc una cu cealalta, creand disonanta. Nu prea vad cum te numesti rational daca tu continui sa fumezi ca in viitor sa suferi probabil (acest risc este real!) de un cancer pulmonar. Disonanta cognitiva provoaca o stare de tensiune psihologica care motiveaza persoana sa actioneze pentru a o reduce. Una din solutiile rezolvarii consta in modificarea comportamentului. In mod exceptional, unii fumatori renunta la comportamentul de consum. Insa, cei mai multi isi justifica cu ajutorul unor alte cognitii mentinerea comportamentului de consum. De exemplu isi spun ceva de felul urmator: “Nu mi se poate intampla mie. Bunicul sau tata au fost fumatori si nu au suferit de cancer. Am gene bune”.
Orice disonanta poate fi redusa fie prin modificarea uneia dintre cognitii, fie prin schimbarea comportamentului. In acest exemplu, fumatorul neaga ca fiind valabila in cazul sau prima afirmatie, pastrandu-si imaginea de sine pozitiva (de persoana rationala) intacta.
Desigur, ca cea mai grozava solutie pentru reducerea disonantei ar fi ca noi, toti fumatorii, sa renuntam la fumat. Doar ca nu-I chiar atat de usor. Desi, unii reusesc, cazuri exceptionale prezise de teoria probabilitatilor, majoritatea chiar daca renunta, ulterior, esueaza in mentinerea abstinentei (reiau consumul). Renuntarea la fumat (si la orice alta dependenta) este un proces de durata care nu se finalizeaza la momentul in care incetezi sa introduci in gura tigara (chipurile, simuland actul suptului la sanul mamei conform paradigmei psihodinamice!). Se pare ca metoda cu cele mai mari sanse de succes este cea de reducere treptata a consumului. Ulterior, momentului renuntarii la fumat, urmeaza o etapa de mentinere a abstinentei in care apar craving-uri (pofta de a trage un fum) si pe care un fumator trebuie sa stie cum sa le gestioneze.
Fumatul e boala grea si nu inseamna absenta motivatiei, prostie, lene sau lipsa de vointa. Un dependent nu are control pe comportamentul sau de consum sau capacitatea lui de control inhibitor (asociata cortexului prefrontal) in raport cu fumatul este deficitara.
Totusi, dintr-o perspectiva realista si onesta in raport cu tine insati sau insuti:
Esti tu o persoana rationala cand fumezi?
Esti tu o persoana inteligenta cand investesti sute de lei in fiecare luna intr-o industrie diabolica (da, Aghiuta si-a bagat coada!), dar legala?
Aceste intrebari ma privesc si pe mine. Nu ma exclud din ceea ce numesc prostie si nu ma simt deloc confortabil cu faptul ca investesc sute de lei in fiecare luna pentru a-mi creste sansele unei batraneti neplacute si, poate, chiar dureroasa. Asa ca, in fiecare zi caut sa-mi reamintesc acest risc si sa-mi imaginez o altfel de batranete, poate, mai usoara si fara lungi vizite la medici (cei competenti fiind toti plecati, probabil, in Germania ori Anglia!). Daca esti fumator sau fumatoare, banuiesc ca esti constient(a) de prostia de care faci dovada. Platesti sume importante de bani ca sa-ti faci rau! Apoi, vei plati, daca vei continua sa fumezi, sume semnificative de bani, ca sa te faci bine. Pentru acesti bani, tu muncesti, adica iti cheltui timpul si propria ta energie. Crezi ca merita acest schimb? Stiu bine, pentru ca sunt convins ca poti gandi rational, ca vei raspunde negativ. Si, totusi, cand vei lua o decizie care sa-ti sprijine sanatatea?
Rita Z. Goldstein and Nora D. Volkow. Dysfunction of the prefrontal cortex in addiction: neuroimaging findings and clinical implications. Nature Reviews Neuroscience 12, 652-669 (November 2011)