Avem în înțelepciunea populară stereotipul vieții ca o călătorie. Nu întâmplător, deoarece metafora călătoriei ne poate fi de ajutor. Instantaneu ne vin în minte imagini de călătorie (pe Instagram?) cu doișpe virgine fecioare, bani cu nemiluita în conturi off-shore, vile și mașini luxoase prin locuri exotice, toate bune și frumoase, tu doar să tragi la aghioase.
Îți vin întrebări precum ”unde sunt?” și ”încotro s-o apuc?”, mai ales, în zilele noastre într-o țară extraordinar de bine guvernată, de te lasă cu gura lată (sau plată?). Ca să-ți fie mai ușor, sper, îți ofer o listă cu întrebări care te poate orienta în călătorie. Te asigur că sunt întrebări testate empiric, pe care le utilizez, adesea, în variate forme prin consultațiile mele private.
1. În ce direcții valoroase vrei să te îndrepți?
Ce domenii ale vieții și ce valori contează pentru tine? Ai scopuri congruente cu ele, cu aceste valori și domenii ale vieții?
2. Ce stă în calea ta? Ce te împiedică?
Barierele pot fi psihologice. Pot fi gânduri cu care fuzionezi, te identifici. E ca și cum au pus stăpânire pe tine și te țin blocat.
a) Cu ce fel de gânduri fuzionezi? Sunt justificări, reguli, judecăți de valoare, povești despre sinele tău, la trecut și viitor?
b) Ce anume eviți? Ai amintiri, emoții și senzații, dorințe și gânduri de care vrei să scapi?
3. Ce acțiuni non-lucrabile realizezi? Ce faci de-ți înrăutățești viața sau te menții blocat?
Acțiunile non-lucrabile sunt acele lucruri, pe care le spui (în mintea ta sau public) și pe care le faci în mod regulat, care nu te sprijină în direcțiile tale valoroase, ba din contră. Te păstrează blocat, îți risipesc energiile (sau efortul), pe larg, îți sabotează călătoria de rătăcești pe miriște, de-ajung țânțarii să te piște.
Nu sunt întrebări ușoare și, de multe ori, ca să funcționeze e nevoie de o persoană neutră care să te asiste. (Nu, pe cuvânt, nu e vorba despre mine!). De multe ori, dar nu de fiecare dată. E posibil, în cazul tău, ca întrebările de adineaori să-ți ofere un moment sau două de reflecție, cât să nu fie ”frecție”, că mai sunt și din astea. (frecție, nu erecție, perversule!).
Observă, te rog, că nu există ”de ce-uri”. Nu ne interesează ”de ce” există unele amintiri, gânduri sau emoții și nu altele (capcana introspecției). Nu prea ne interesează nici dacă sunt adevăruri sau realități. Nu vrem să le disputăm sau să le examinăm cu lupa critică. Ne preocupă să descoperim ce rol joacă ele, acele conținuturi psihologice problematice, în viața ta și ce relație ți-ai creat cu ele (funcționalism, nu structuralism). În modelul terapiei prin acceptare și angajament ne interesează distanța (tehnic, difuzia cognitivă sau ”deliteralizarea”) față de ele și acceptarea lor ca să poți acționa eficient, în acord cu direcțiile tale valoroase. Acele conținuturi se vor modela, probabil, spontan pe măsură ce acționezi în serviciul valorilor tale. Nu întâmplător scriu valori și nu scopuri. Servești valorile, un fel de stăpâni înțelegători, nu scopurilor tale, un alt fel de stăpâni, mai degrabă, tiranici.
Direcția valoroasă nu e totuna cu scopul, după cum bănuiești. Deși aici e șpilul în care ne prindem urechile. Mulți oameni au scopuri și mai mulți au dorințe. În schimb, prea puțini au valori pe care să le urmeze, adică direcții în călătoria lor. Aceștia puțintei sunt călătorii echipați cu busolă. (Să fi scris GPS? Mi-e că cei foarte tineri nu pricep funcționarea ”busolei”, care nu e aplicația din smartfone). Care dintre ei riscă cel mai mult rătăcirea? Evident, călătorii care nu au busolă, deși au scopuri. Să vrei să ajungi la o anume cabană nu te ajută dacă nu păstrezi direcția corectă.
Dar mulți oameni confundă scopul cu direcția, mai puțin ceilalți (și mai mulți) care confundă dorința cu scopul, de unde rătăcirea și nemulțumirea sau dezamăgirea cu propria călătorie. Deoarece, direcția valoroasă saltă nivelul de vitalitate al călătorului alături de o mai bună împăcare cu sine. Tu faci deja acea activitate care merită sau te comporți în fiecare zi exact așa cum prețuiești. Spre deosebire de scop, care face ca Mintea să compare ceea ce n-ai, în prezent, cu ceea ce au deja alții sau cu ceea ce vei obține, probabil, undeva în viitor. Sau, care îți ajută Mintea să te terorizeze odată ce ai eșuat în realizarea scopului. (Conceptul de ”minte” poate fi înțeles ca un personaj ce locuiește în creier și interacționează cu sinele tău).
Așa este, din această diferită perspectivă, scopul contează mai puțin. Ar fi simpatic sau minunat să-l atingi, dar nu e o catastrofă dacă nu-ți iese. Presiunea asociată lui scade impresionant de mult. Te simți, poate, mai eliberată. Și, paradoxal aproape, dispui de mai multă energie ca să mergi înainte, în călătoria ta. Ți-ai pregătit busola?