Îmi vine greu să înțeleg, de fapt, să accept, violența oamenilor. Și nu mă refer la violența unui psihopat sadea, ci la violența oamenilor obișnuiți, așa ca mine și ca tine.
Demența violentă debutează cu procesul psihologic al dezumanizării. Atribuim o altă etichetă verbală negativă acelui grup de oameni. În percepția noastră (pervertită) ei încetează să mai fie oameni și devin creaturi de o condiție inferioară, pe care le putem, dacă ne incomodează, extermina? Bineînțeles. Spre exemplu, dictatorul Bashar al – Assad s-a descurcat de minune (bolnăvicioasă!) la acest capitol, numindu-și concetățenii protestatari ”microbi”. (te duce gândul la vreo paralelă?). Se cuvine să facem aici o diferență de nuanță. Una e să-i numești pe alții, să atribui o etichetă, și alta e să te comporți întocmai crezând (cu putere!) în acea etichetă devenită prescripție. Odată deveniți microbi, ne-fiind ființe umane, se poate considera îndreptățit să folosească arme chimice de exterminare în masă. Zis și făcut, pentru că ce poți face când țara, pe care o conduci (… la balamuc), îți e infectată cu microbi? Devine un fapt justificat moral să combați infecția nației folosind substanțe chimice. În 2013, în apropiere de Damasc, 1400 de oameni (egal ”microbi”) au fost uciși cu arme chimice de către guvernul sirian.
Sinistru, bineînțeles, dar istoria abundă de asemenea cazuri din întreaga lume. Deși am această explicație (întemeiată științific), nu-mi pot imagina cum un om poate fi convins de o etichetă verbală. Nu pot concepe cum un om ajunge să vadă un alt om drept o creatură inferioară, o gânganie, ce poate fi zdrobită cu bocancul. Ei bine, poate, întrucât mințile noastre sunt croite pe un mod de operare magic vizavi de realitate. Chiar mintea sus-semnatului atribuie eticheta ”jivină sinistră” unui alt om (sigur e om?). Cu ușurință, se pare, putem nutri sentimente de ostilitate și manifesta violent când avem de-a face cu creaturi dezumanizate. N-ai vrea să afli ce fantasme mă bântuie vizavi de jivina în cauză. Omenia ne ține departe de ură, dușmănie și rea-voință. Ea se pierde teribil de simplu. Atribuim o etichetă și tindem să ne comportăm conform prescripției (derivată din etichetă), care întărește eticheta (implicit, prescripția) ceea ce face și mai probabil comportamentul. De exemplu, atribui eticheta verbală ”șobolani” unor oameni revoltați de deciziile dumitale și te-ai pricopsit cu o problemă, infestarea cu șobolani. Cum o rezolvi? Deratizare. Prescripția e derivată din eticheta ”șobolani”: dacă ai de-a face cu șobolani, atunci faci deratizare.
De altfel, nici nu există o realitate, ci interpretări vizavi de realitate. Psihologii le numesc generic ”scheme cognitive”. Unele pot fi mai corecte, altele mai puțin corecte, în timp ce unele sunt fantasmagorice, la mare distanță față de ceea ce convenim drept ”realitate”. Aici apare fractura rațiunii și căderea în magie și mistificarea lumii (extremele sunt delirul și halucinația). Pentru că aici e prăpastia omenirii peste care stă suspendată o punte fragilă numită rațiune.