Mare atenție! Sub impulsul unor emoții intense de mânie poți reacționa violent verbal (poate chiar fizic) și nu e adeseori un lucru de dorit. Într-un cadru în care interacționezi cu ticălosul în mod constant, cel mai nimerit răspuns e controlul pe impulsul eliberării furioase. Keep Calm and Carry On. (se învață la grupul ACT).
Bănuiesc că îți e limpede că se va alege praful dacă persoana ticăloasă deține mai multă putere decât tine în acel cadru ori ierarhie. Dar, dacă sunteți pe același nivel de putere, avem o altă poveste. Chiar și așa, mare atenție! Un război de uzură are șanse de izbândă în funcție de alianțe. De exemplu, situația PSD-ului aliat cu ALDE și UDMR. E suficient ca unul dintre acești aliați să facă un pas îndărăt și PSD, datorită oprobriului și eșecului în guvernare, va ajunge istorie. Iară am dat-o în politică. Să revin într-un plan mai local.
Înainte de orice confruntare cu ticălosul, merită să oferi atenție la trei resurse: puterea, documentarea și solidaritatea sau alianțele. Problema e cum să faci rost de cât mai mult din fiecare dacă te-ai decis să lupți cu jigodia.
Să ne reamintim că suntem animale. Animalul homo sapiens, ca orice alt animal social, își studiază adversarul, face o estimare a puterii și, eventual, apelează la aliați. Sunt comportamente care vin din instinct. Dar cine își mai ascultă instinctul în vremurile noastre în care trăim cu ochii în ecranele luminoase?! Chiar și la nivelul unui stat, conducătorii utilizează, dar mai elaborat, aceleași strategii.
Dacă fierbi și ripostezi unui animal mai puternic decât tine, vei ajunge, ferice de tine, doar jumulit. În cel mai prost caz, vei fi eliminat sau dat deoparte. Nu mă gândesc la situația concretă a unui conflict fizic unde dacă stăpânești arta ruptului de oase, ai șanse bune să-l pui cu botul pe labe pe animalul care te-a subestimat. Dar, în contextul serviciului, ai șanse mari să rămâi fără job sau să primești o sancțiune usturătoare la buzunar. Și dacă nu există un sindicat (ne-vândut!), rezultatul nefavorabil e aproape cert.
Oricare dintre noi care are un job știe acest lucru. Și mai știe că de venitul său depinde achitarea unor datorii (de ex, creditul la casă care tot crește pe bază de ROBOR). Siguranța jobului devine, astfel, un nod gordian. Descoperi că ești legată și că orice ripostă te poate lăsa pe drumuri. Ai o vulnerabilitate. Iar jivina din stratul superior al ierarhiei știe și exploatează această vulnerabilitate. (Așa a fost organizat mitingul PSD, cu oameni șantajabili).
A doua resursă e documentarea. Fără dovezi solide, ajungi într-o situație ridicolă. Și anume, când vă luptați cu cine are dreptate pe principiul ”cuvântul meu contra cuvântului tău” și ghici de partea cui e dreptatea? De obicei, revine aceluia cu mai multă putere în acele circumstanțe. Descoperă istoria personală sau biografia, salvează mesaje, email-uri, schimburi pe rețele de socializare, înregistrează discuții și culege documente. Așa a procedat, de exemplu, Dragoș Pătraru în conflictul cu directoarea generală, numită politic, a SRTV. Poți proceda întocmai în conflictul deschis dintre societătea civilă și sinistra jivină care vrea să facă din întreaga țară un Teleorman. (vezi aici).
Documentarea, ca resursă necesară în riposta la ticăloșie, pare să fie evidentă. Totuși, cei mai mulți oameni nu fac asta. Nu documentează situațiile în care sunt abuzați și șantajați de ticăloși. Ei se pripesc cu riposta și sfârșesc cel mai adesea în situația nefavorabilă precizată mai sus.
A treia resursă e solidaritatea. Cele mai bune șanse de succes vin din alianțe. Cu cât mai mulți aliați, pe care i-ai convis să lupte cu tine, cu atât crește puterea. Un studiu psihologic, precizat în cartea ”The Asshole Survival Guide”, ne arată că atunci când angajații formează un grup și ripostează împreună, autoritățile sancționează 58% dintre abuzatori și niciunul dintre angajații abuzați nu e concediat. Când ripostează individual, doar 27% dintre abuzatori sunt sancționați, iar 20% dintre angajații abuzați sunt concediați. Da, trăim într-o lume injustă, dar care poate fi corectată prin solidaritate.
Forma cea mai civilizată de ripostă e confruntarea calmă, rațională și sinceră. Chemi ofensatorul într-un loc discret și îi explici cum ceea ce face dânsul te rănește sau deranjează alți oameni. Sigur, dacă ofensatorul nu e un Orc avortat de creier. (Doamne, câtă acceptare la mine!). Strategia funcționează cu persoanele cărora le pasă de cât de civilizate sunt. Cu Orcul merge mai bine forma primitivă de confruntare. Îți încordezi mușchii și îl ameninți direct că urmează să-l trimiți la origini, motiv pentru care, vei trece la dezmembrarea dânsului.
Aceasta-i și confruntarea agresivă sau atitudinea ”porcușorului spinos” (vezi în cartea mai sus amintită). O atitudine agresivă, insultele sunt opționale, oferă mai probabil rezultate cu acei ticăloși, mai întunecați pe dimensiunea machiavelică, care interpretează blândețea sau bunătatea ca semne de slăbiciune și tind să te exploateze. Prezintă un mare risc cu personajul accentuat psihopatic, deoarece acesta, spre deosebire de tipul machiavelic, e capabil de-o agresivitate extremă. Dacă se mulțumește cu cea verbală, fiind într-o instituție cu oameni civilizați, îți poate răstălmăci cuvintele cu un calm imperturbabil. Vei sfârși cerându-ți scuze ori într-o criză istericoasă de nervi.
”Bombele drăgăstoase” și pupatul de funduri. Da, ai citit bine, nu m-am dilit. E o strategie contra-intuitivă. Învălui ticălosul sau jigodia cu bunătate, aprecieri, complimente și laude ca să-i dezamorsezi ticăloșia. Mai mult, dacă vei alterna sistematic bombele drăgăstoase cu explozii de furie, vei induce un șoc de groază în persoana-țintă. E drept, intri într-un război de uzură, dar dacă n-ai alte opțiuni de evitare, te adaptezi și supraviețuiești sau nu și pieri. Ajută îndeosebi în relația cu persoanele narcisice care, după cum poate știi, au o nevoie insațiabilă de laudă și admirație. Narcisicul e un tiran vulnerabil la imaginea proiectată în public, spre deosebire de tiranul de paie, care e mai puțin preocupat de evaluarea altora vizavi de sine. Un tiran de paie ascunde o nesiguranță profundă și compensator se comportă bicisnic. Dacă îi satisfaci acea nevoie disperată de validare și apreciere pentru competența sau munca lui, îl așezi cuminte la picioarele tale.
La ticăloșii răspundem cu ticăloșii, adică pe strategia dinte pentru dinte? Răzbunarea, dacă îți veni în minte, chiar dacă e dulce, nu e un comportament ce poate pune capăt ticăloșiei. De obicei, alimentează ticăloșia într-o spirală a ostilității inepuizabile.
Într-un context organizațional, cea mai bună strategie de personal e adoptarea regulii: FĂRĂ TICĂLOȘI. La compania Google a funcționat o vreme după care regula a dispărut. Probabil au rămas fără ticăloși sau au înțeles că ticăloșii reprezintă un rău necesar? Recomandabil e să utilizezi sistemul ca să reformezi și să elimini ticăloșia. Cum să faci asta? Scrie în cartea sus amintită sau mă poți solicita pentru consiliere.