Dacă o persoană se exprimă agramat, înseamnă asta că gândirea ei e trunchiată comparativ cu o persoană care se exprimă corect gramatical? E o legătură cauzală sau asociativă între gândire și limbaj? Determină sau nu limbajul felul nostru de a gândi?
Ipoteza că limbajul poate afecta felul cum gândim se cheamă ipoteza Sapir-Whorf. Ea are două versiuni. În versiunea tare, cuvintele determină gândirea. Spre exemplu, dacă spun “I will spend my evening with a neighbour.”, te poți întreba dacă vecinul e o femeie sau un bărbat. Limba engleză nu diferențiază sexele spre deosebire de limba română. Așa că, dacă te macină curiozitatea, mă vei întreba cine este, femeie ori bărbat. În reacție, pot să-ți răspund că nu e treaba ta. E limpede că dacă ”Voi petrece seara cu un vecin”, mă refer fără dubii la un bărbat. În limba română nu am privilegiul echivocului vizavi de genul vecinului cu care urmează să-mi petrec seara.
George Orwell a scris o carte cu titlul ”1984” în care un stat represiv era capabil de a controla gândurile cetățenilor prin schimbarea unor convenții de limbaj. Prin modificarea sensurilor unor cuvinte și eliminarea altora, acest stat putea dicta ce gânduri sunt sau nu posibile. E o ficțiune care se apropie de ceea ce se petrece în această țară unde tot mai mulți politicieni de județ siluiesc limba română prin dezacorduri, cuvinte pocite și răstălmăcite.
La Orwell apare o interpretare extremă a ipotezei Sapir-Whorf. Limbajul determină fără dubii gândirea. Ceea ce implică ideea amuzantă că dacă o limbă nu are un anumit termen, atunci vorbitorii nu vor avea acel gând corespondent. Dacă nu există într-o oarecare limbă cuvântul ”hilar”, înseamnă că acei vorbitori nu percep comicul situației? Sau dacă nu există cuvântul ”magenta”, înseamnă că acei oameni nu percep culoarea magenta (un amestec egal de albastru cu roșu)? Studiile transculturale nu sprijină versiunea tare a ipotezei Sapir-Whorf.
În versiunea moale a ei, limbajul poate influența gândirea, dar nu o determină. Asta înseamnă că unele concepte pot evoca la un vorbitor (ascultător) senzații ori gânduri, dar nu și la alții și nu întotdeauna sau în orice situație. Spre exemplu:
Vezi LĂMÂIA cu ochii minții? Ce simți acum când imaginativ MUȘTI din LĂMÂIE?
Ceva mai multă salivă odată cu senzația de acreală? Dar dacă îți scriu numele unui fruct pe care nu-l cunoști, mai apare senzația de acreală? Să vedem: KIWANO
Dacă până azi nu ai experimentat gustul acestui fruct și nici nu l-ai văzut, atunci aproape cert nu ai senzații de gust. Cuvântul ”Kiwano” nu-ți evocă senzații, ci probabil doar alte gânduri însoțite de curiozitate. Între experiența gustului și concept (numele lui) nu există încă o asociere. De ce? N-ai învățat-o prin asociere și condiționare. În schimb, cetățenii din sudul Africii, unde fructul își are originea, pot avea o senzație plăcută doar citindu-i numele. Și ca să vezi ce reușesc cuvintele… gustul de kiwano aduce cu un amestec de banană, castravete și lime. Salivezi? Încă nu? Poate te ajută imaginea de aici că doar, ne învață folclorul, imaginea face cât o mie de cuvinte (o exagerare, desigur).
Gradientul determinării variază după gradul de tărie dintre legăturile exersate într-un istoric personal și context particular de viață, însemnând că nu mai avem o determinare absolută. Spre exemplu, există oameni la care numai cuvântul/imaginea unui dentist provoacă teamă, deoarece creierul lor caută se evite durerea anticipată. În creierul lor avem o legătură conceptuală arbitrară dentist-teamă-durere. Poate fi suficient de puternică încât omul ajunge să amâne consultul, adică se comportă după îi dictează legătura din creierul său.
O relație simbolică poate modela (nu determina în sens absolut) comportamentele oamenilor. Reprezintă o descoperire deosebit de importantă prin aceea că a oferit ocazia dezvoltării unor metode eficiente de intervenție psihologică. Astăzi, în psihologia clinică modernă, pe filiera științei comportamental-contextuale, limbajul e studiat ca metodă de intervenție asupra unor suferințe umane variate.
După toată această poliloghie, îmi dau seama că nu am răspuns, nu-i așa, la întrebarea de la început. Exprimarea agramată trunchiază gândirea? Și e posibil ca emoția momentului să-ți afecteze exprimarea în limba nativă, după cum se scuză câțiva politicieni?
Da, poate, dar cu următoarea condiție. Să nu ai la degetul mic gramatica (sau măcar la cel mijlociu). Dacă gramatica limbii native a fost însușită defectuos, atunci e mai probabil că vei face erori în exprimare (sau greșeli, după cum ne instruia un alt maestru al educației) într-o situație socială stresantă. De ce așa? Așa ne informează teoria cognitivă a suprataxării memoriei de lucru. Stresul emoțional din momentul public al intervievării taxează memoria de lucru, dar la fel și ideile ce urmează a fi exprimate. Fără automatizarea exprimării verbale acompaniate de gândirea discursivă, ca urmare a unei instruiri de calitate prin școli, așa ajung unii să-și siluiască limba maternă. Nu o dată, de două ori, se mai întâmplă, ci în mod regulat o violează. Iar 43 de profesori (rectori la univ. din țară) susțin magna cum laude perversiunea.
Nu-mi pare potrivit verbul ”trunchiază”. Prefer să cred că ne sugerează un posibil mod de gândire dezlânat sau incoerent logic. Însă, mai degrabă mă pot gândi la lipsa de lectură și o deprindere defectuoasă de exprimare la pachet cu un vocabular sărăcăcios (rimează cu…). Poate avea legătură cu inteligența modestă? Poate, dacă ne definim inteligența ca un construct compus din abilități mentale (teoriile psihometrice). Aceste abilități, cum ar fi, comprehensiunea verbală și raționamentul, tind să coreleze pozitiv unele cu altele. Unde observăm exprimare pocită și cu dezacorduri repetate, ne putem aștepta la nimic bun. Să ținem minte ce ne învață Platon despre vorbit: ”Înțelepții vorbesc, deoarece au ceva de spus; proștii, deoarece trebuie să spună ceva.”