Se pare că această coaliție de guvernare, cu apetență dictatorială, are dificultăți insurmontabile de comunicare. (Cum altfel?). Știm asta chiar de la liderul lor, care ne servește scuza de fiecare dată când ceva iese prost (de ex, declarația 600 de inepții). De ce o face? Nu e mai simplu să recunoască eșecul?
Nu, deoarece ar însemna ca imaginea pozitivă despre sine să-i fie pătată. Iar petele sunt greu de scos (pentru unii chiar imposibil), adică de acceptat psihologic. De ce? Deoarece, vrem ca ceilalți oameni să ne judece pozitiv și chiar să ne privească admirativ (bias motivațional). Or, LD are probabil ca model pe sultanul Suleiman (zău așa, am auzit că a suspendat o ședință de partid ca să nu piardă episodul).
Psihologia socială (la capitolul teorii ale atribuirii) ne învață cum cei mai mulți oameni (și eu, și tu) caută să-și mențină o stimă de sine ori de câte ori e posibil, chiar și dacă înseamnă să distorsioneze realitatea prin modificarea credințelor sau perspectivei asupra faptelor. E ca și cum am avea în creier o mașină de spălat rufe murdare. Ori de câte ori eșuăm și nu avem ce face ca să anulăm eșecul, e mai probabil să ne angajăm în atribuiri externe pentru servirea sinelui. Dacă nu putem îndrepta, ne rămâne să distorsionăm perceperea faptelor. Atribuim eșecul unor factori externi (circumstanțe exterioare) ca să ne protejăm stima de sine (sau imaginea unei organizații cu care ne identificăm). Pe când, dacă putem îndrepta eșecul, însemnând mai întâi să ni-l recunoaștem (apropo de asumarea trâmbițată!), devine mai probabil să-l atribuim unor factori interni (probleme interne/trăsături de personalitate) și să lucrăm spre o îmbunătățire.
Să vedem cum își spală rufele, dar și rufele partidului, sultanul nostru, magnific. Se descurcă de minune; plasează cauzalitatea (motivul pentru care ceva s-a întâmplat), cum ar fi, demiterea premierului klingon sau formularul 600, acolo unde poate obține beneficii de imagine.
Sigur nu ai uitat de ”statul paralel”, pe care îl ține la buzunar ca să-l scoată la nevoie precum scoate magicianul iepuri din joben. Face o atribuire a cauzalității, cu scopul ”albirii” de sine și a prietenilor anchetați, unor circumstanțe externe, evident, ambigue. Unde sunt dovezile pentru un ”stat paralel”? Ah, am priceput, fiind mai naiv de fel, se referă la acele instituții de stat (cele care aplică legea penală) pe care nu le controlează. Le-a demonizat cu ajutorul trompetelor media și le-a declarat război. LD&Co și-au fabricat inamicul (lipindu-i moaca lui Soros), simțindu-se cu musca infracțiunilor sub căciulă, și au început boxul… anti-justiție, anti-proteste, anti-UE și contra la tot ce nu-i de partea lor.
Și cine nu are probleme de comunicare – atribuire internă? E firesc de uman, deci scuzabil și perfectibil, să te întâlnești cu asemenea probleme. Și eu, parcă ar spune, sunt un simplu om și la fel colegii. Ne invită la clemență că doar oameni suntem. Promovează astfel o imagine onestă în percepția publică. (”Uite, ce om cinstit, chiar recunoaște, dar e omenește, la comunicare cine nu greșește!”).
Deși internă, nu știm al cui eșec este. Astfel că responsabilitatea devine difuză. Ceea ce mi se pare grav că doar nu e relația lui de cuplu. Dar, da, scuzabil și rezolvabil. Nu am nimic împotriva unei erori de comunicare. Însă, dacă o comiți de mai multe ori, cum se cheamă asta? Dar nu contează, întrucât amintirile au picioare scurte în cazuri de ”albire” la imagine. Iar publicul are o memorie și mai scurtă. Uităm cu ușurință de albire, iar asta dacă o recunoaștem.
În schimb, avem o atribuire externă în cele două demiteri ale premierului. Cauza eșecului nu mai revine coaliției, deoarece au atribuit-o unor circumstanțe externe (influența ”statului paralel” asupra celor doi premieri). LD alături de CPT, un alt corifeu al ”politicii” indigene urmărit de ”statul paralel”, caută să-și păstreze o imagine pozitivă în ochii votanților. Declarând că performanța slabă se datorează unor circumstanțe externe, îmbracă astfel cu haine frumoase eșecurile consecutive în guvernarea țării. Generează ele deprecieri ale leului? Debandadă economică? Nuuu, instabilitatea e creată de proteste, ne lămurește Ecaterina Andronescu în plin avânt al atribuirii externe întru servirea partidului.
Pe de altă parte, perspectiva opoziției ne arată că nu doar performanța guvernării e motivul. Ci avem o răfuială personală a sultanului, care n-a mai suportat chinul la care cei doi premieri l-au supus, îndrăznind să-și etaleze genitalele masculine. Dar, în sfârșit, domnul sultan a scăpat de chinuri prin tăierea îndrăznelilor necuvenite. A decapitat două guverne într-un an! Urmează și alte manevre până când fecioara asta, Românica, îi va juca în poală. Nu-i departe, fiindcă partidul i-a ales persoana potrivită pentru funcția de premier al lui, pardon, al țării. E o femeie cu vederi profund religioase, fire comunicativă și non-conflictuală. Zău că e întruparea curajului, inițiativei și expertizei manageriale.
Cât despre protestele de sâmbăta, strategia lui LD e aceiași, ia vezi mai sus. Distorsionează realitatea, optând pentru varianta cu beneficiu maxim de imagine. Să fi declarat ”câteva mii” de oameni prezenți ar fi părut ridicol, așa că, optează pentru douăzeci de mii. Deși nu asta contează, după cum a precizat, declarația dumnealui a ajuns la audiență, iar ”ceea ce vezi și auzi e ceea ce este” (într-o primă fază) ne învață un principiu psihologic. (vezi articolul anterior).
Orice om cu un dram de minte s-a prins unde bate magnificul. Doar că LD&Co. nu mintoșilor se adresează. Însă, chiar și cu minte ageră, cu greu reziști la manipulările și propaganda Antena 3 și RTV, mașinăria de spălat rufele pesediste.
Sunt curios ce mai urmează. Anticipez un an intens cu degringoladă, abuzuri de putere, declarații tot mai demente ori neghioabe, luări în dinți și proteste tot mai zgomotoase. Sună ca la horoscop, dar România trece, cu această ocazie, printr-o transformare social-politică de jos în sus spre o democrație autentică. La capătul ei, am presentimentul că perdanții vor fi LD și compania. Ei nu știu încă, dar drum de întoarcere nu mai au; sultanul, tot mai temător vizavi de viitorul său incert, își conduce supușii spre fundătura istoriei. Să avem răbdare și să repetăm mișcarea fizică în scop democratic… în sens invers față de fundătură.