Să credem că putem face shimbări utile doar prin insight-ul vizavi de o problemă e un mit. După cum scriam în articolul anterior, e un mit extrem de răspândit mai ales în lumea psihologiei. Există o industrie a psihologiei și psihoterapiei bazată pe acest mit.
Pe de altă parte, dacă privești în jur, capacitatea umană de a rezolva probleme, de a oferi explicații și apoi testa aceste explicații a contribuit la evoluția civilizației moderne. Însă, insight-ul ca experiență psihologică nu e tipic speciei umane. Multe alte animale se prind de soluții la problemele specifice din viețile lor. Bănuiesc că știi de experimentele cu ciori care pot ajunge la hrana accesibilă doar dacă folosesc un bețișor ca unealtă. Capacitatea lor cognitivă devine uimitoare când observi cum ele folosesc un bețișor ca să apuce un alt bețișor cu care pot ajunge apoi la hrană.
În domeniul psihologiei, insight-ul asupra cauzelor unei probleme poate să ne ofere senzația de eliberare, liniște sau confortul emoțional. Alungă vălul misticismului care învăluie de obicei orice reacții/manifestări inexplicabile. Și când descoperim un temei (de preferat, rațional) sau o explicație pentru apariția problemei, atunci e foarte probabil să ne simțim mai în control; pare că putem gestiona cumva problema. Îmi place cum scrie profesorul David Levy în cartea dumnealui Tools of Critical Thinking, ”insight empowers by demystifying”.
Dar ce se întâmplă dacă ”demistificarea” se face printr-o altă mistificare? În psihologie e un fel de modă. Orice ”autoritate” poate avea o epifanie, două sau nouă, cu rol de explicație. Apoi, fiind de bună credință, o verifică prin studii de caz, iar explicația capătă proporțiile unei teorii științifice.
Insight-ul poate fi un pas critic spre adoptarea unei strategii de rezolvare. Să cunoaștem cauzele problemei ne ajută la construirea unei strategii. O persoană cu depresie, aflată în terapie, poate avea insight-ul că depresia e consecința numeroaselor pierderi experimentate (și nerezolvate) în viața ei. Pe baza acestei cunoașteri, terapeutul va înlemni de frică neștiind ce e de făcut mai departe. Scuze, terapeutul o va asista ca să-și trăiască amărăciunea ori regretul acelor pierderi din viața ei.
Insight-ul mai poate funcționa și ca ”lipici psihologic” cu care lipim oameni, unii de la alții? Consolidăm și integrăm într-o țesătură simbolică gândurile, emoțiile, comportamentele și experiențele de viață. Această țesătură poate abilita o persoană să-și explice, să înțeleagă o situație de viață (sau mai multe) și să treacă la acțiuni orientate de scopuri importante pe termen lung. În acest caz, clientul a internalizat beneficiile ședințelor de terapie și poate astfel produce schimbări concrete sau se poate confrunta în mod eficient cu situațiile provocatoare din viața lui.
Acestea au fost beneficiile insight-ului. Dar, după cum știi, avem și o parte întunecată. Iar aici înlăuntrul ei ne întâlnim cu psihanaliza freudiană și cu orice altă abordare psihodinamică. Problema cu ele e că invită clientul la intelectualizări prin analiza excesivă a conținuturilor psihologice în baza interpretărilor psihanalitice (care se dovedesc mereu adevărate!!!). Desigur, detractorii mei vor comenta că promovez terapiile cognitive și comportamentale. Așa este, dar precizez că promovez, mai pe larg, o practică evidence-based.
Observ o tendință tot mai accentuată spre integrarea în practică a lucrului direct cu emoțiile și a contactului conștient cu experiența din aici și acum. N-ai crede, având în vedere că manualele de psihologie cognitivă (și multe cursuri de profil) nu conțin capitole despre emoții. De unde și considerarea cognițiilor drept cauzele comportamentului. Astfel că mulți terapeuți de orientare cognitivă nu știu probabil să lucreze cu emoțiile clientului. Nu știu ce să facă vizavi de ele spre deosebire de unii terapeuți de școală experiențială care insistă cu obstinație pe descărcarea lor dramatică (sau ”catharsis”). Ceea ce este o idee proastă. Conform învățării prin condiționare operantă, efectul imediat reconfortant devine întăritor pozitiv pentru comportamentul descărcării. În ședința viitoare e mai probabil ca omul să repete acest comportament al descărcării. Adică, clientul învață să se ventileze la tine în cabinet, iar asta nu e schimbare și nici acceptare.
În domeniul clinic rămâne un aspect controversat dacă insight-ul e sau nu o componentă necesară demersului terapeutic. După cum aminteam mai sus, chiar și ciorile au așa ceva. Mai ales când le e foame. Îl folosesc ca să-și procure hrana. Unii dintre noi îl folosesc ca să… ? Obțină un alt insight? Sau ca să-și raționalizeze situațiile de viață în care trăiesc?