M-a învățat un daimon să investesc în cărți, comandate de prin librării din UK. Mi-a zis, acolo se află cunoașterea. Și mi-a rămas în dendritele unor neuroni implantată această idee. Fiecare cu jucăriile lui.
De curând a ajuns domnul Gerd Gigerenzer de la Max Plank Institute, cu cartea ”Risk Savvy. How to make good decisions” (2014). Ca să nu fiu greșit înțeles, a ajuns cartea la mine, având ca autor pe domnul amintit, despre care să-ți spun câteceva. Gerd Gigerenzer e o personalitate faimoasă, un cercetător psihologic german influent în știința deciziei și raționamentului și recunoscut pe plan internațional. Are și un premiu din partea prestigioasei AAAS pentru cercetare în știința comportamentală.
Cartea e promițătoare încă din primul capitol, în care autorul mă întreabă din titlu: ”Are People Stupid?”. Mă fac că plouă și privesc un rând mai jos. Unde apare maxima celebră: ”Knowledge is the antidot to fear”. Asta-mi provocă un atac de onestitate. Frica de boală, în care nu mă pot îngriji minimal, nu are un antidot. Mă abțin să citesc mai departe ca să las loc unei libere explorări cu mintea mea multă și amețitor de cultă.
Îmi vine să fac o legătură (de pătrunjel), deși nu știu dacă e și intenția autorului, între cunoașterea și stupiditatea noastră. Legătura e una inversă, în care pe măsura creșterii cunoașterii, stupiditatea scade… Probabil, deși îmi vine să cred că nu, dacă e să mă iau după câteva studii psihologice. Oamenii nu învață să gândească diferit pe bază de erudiție. Nu ferește pe nimeni un doctorat (mai ales la școli neaoșe) de gânditul irațional. Dar cunoașterea ne poate feri de frică. Orice persoană educată (autentic) știe acest adevăr. Iar dacă ar fi și psiholog, școlit serios, va înțelege imediat că adevărul e limitat la câteva cazuri de frici. Și că, uneori, cunoașterea ne aruncă în angoase păguboase și dileme cu meme. ”Ignorance is bliss”, ne contrazice altcineva. Ca să nu mai amintesc și de ”cognitive overload”.
Mai degrabă înclin să cred în ideea de cunoaștere ca o pacoste pe capul cuiva. Dar ca toate lucrurile din universul vizibil, avem și aici plusuri și minusuri. Iară ideea îmi devine și mai relevantă gândind la o cunoaștere falsă pe care o deține o oarecare persoană. Dar, devine și îngrijorătoare când o deține un președinte ca Donald Trump, care nu crede în teoria încălzirii globale provocate de activitatea umană. Deși, există un consens al oamenilor de știință de 97 la sută. Și nu e singurul, care sub impresia unei ierni geroase, îți demonstrează cu dovada sub nas (sau căciulă) că teoria ta, de parcă tu ești autorul, e o sperietoare de ciori.
Sunt mai multe tipuri de cunoaștere. Iar una dintre ele e cunoașterea riscului, dacă vrem să avem un antidot la frici, altul decât distracțiile consumeriste. Să ne pricepem la risc poate suna ca obiectiv pentru un seminar comestibil care atrage oameni sătui de promisiuni flamboaiante. Iată, ți-am vândut un pont, dacă ești pe meserie. Dar trebuie să te grăbești, fiindcă în următorul curs, voi introduce o temă, poate mai multe, pe priceperea riscului.
Nu-i simplu. Precondiția e să poți accepta această idee: ”Certainty Is an Illusion”. Acesta e titlul celui de-al doilea capitol. Totuși, autorul ne asigură că oricine poate învăța să se descurce cu riscul și incertitudinea, dacă îndrăznește să știe. Iluminarea cunoașterii vine, zic eu, din utilitatea ei pentru problemele existenței concrete. Și se pare că, ne avertizează Gigerenzer, experții sunt mai degrabă parte din problemă și mai puțin din soluție. Asta pentru că, ei nu știu să comunice inteligibil cu noi, un public neinstruit în știința riscului. Tocmai de aceea am cumpărat cartea. Și împărtășesc cu tine această idee, în cuvintele autorului, după care mă opresc:
LESS IS MORE. Problemele complexe nu cer mereu soluții complexe. Caută mai înainte soluții simple.