M-a pus naiba să mă uit pe o statistică a sănătății publicată de Institutul Național de Statistică în decembrie 2015. Aveam speranța că noi, românii, suntem mai sportivi de fel. Doar alergăm în toate direcțiile. Acum știu că e doar impresia că alergăm. De fapt, suntem îngrijorător de sedentari.
Datele vorbesc singure. (zău, că parcă le aud în cap). Hipertensiunea arterială e boala cronică cea mai întâlnită la noi (la 17 persoane din 100). E urmată de… afecțiuni ale zonei lombare și cervicale și sărbătorim încheierea topului cu diabetul zaharat. Putem interpreta că statul jos sau poponeț cu orele combinat cu o dietă ”sănătoasă” cu junk-food reprezintă stilul de viață al cetățeanului. Aproape unul din doi cetățeni e supraponderal. După gen, bărbații conduc detașat (mașina) în fața femeilor.
Sedentarismul, deși n-a fost cuprins de un item dedicat, e sugerat de procentul populației care face sport sau mișcare fizică recreativă. Acesta e de nici măcar zece la sută din populație (9.2%). Marea surpriză vine din împărțirea procentului pe grupe de vârstă. Cei care fac sport sunt copiii și tinerii până în 24 de ani. După această vârstă, procentul e de doar 7.3% la grupa de vârstă 25-34 ani și scade către 0.1% la persoanele de 75 și peste. (mi-ar fi plăcut să văd graficul cu tendința la scădere). Oare ce procent să fie în intervalul 35-44 ani? Dar 45-54 ani? Probabil câte 1 la sută din moment ce procentul majoritar e acoperit de tineri și adolescenți. Mi se pare îngrijorător. Neglijarea condiției fizice duce inevitabil la împovărarea unui sistem medical, care, oricum e bolnav și subnutrit.
Au nevoie românii de psihologi? Nu cred. Cel puțin, nu din aceia clasici. Nu cred că au nevoie, per ansamblu, de psihologii care caută explicațiile problemelor de azi în atașamentul de mami, țin ateliere cu gânduri și emoții pozitive, cu meditație, cântat și vizualizat de chakre și cu ingerat de ciupercuțe poznașe.
Datele ne îndeamnă să credem că nevoia publică ar fi de educație și îndrumare în activități fizice recreative, în sport, fitness și dietă. Pare să fie nevoie de acei specialiști psihologi care pot motiva și încuraja alți oameni ca sportul și activitatea fizică să devină parte integrată unei vieți sănătoase.
E implicit, că mai înainte trebuie să se fi motivat pe ei înșiși ca să nu cadă în păcatul raționalizării ”să faci ce zice și nu ce face popa”. Motivarea și îndrumarea se întâmplă și prin modele de rol.